Galerii profanate

Spatiul expozitional "Amfora" risca sa dispara

Un grup de oameni de afaceri obscuri de nationalitate araba a pus mana pe etajele superioare ale imobilului din b-dul Ferdinand nr. 39 * Imobilul are o istorie aparte, ultimul locatar care a locuit in cladire fiind "lamurit" sa predea locuinta arabilor in urma cu cativa ani * Se urmareste ca si parterul imobilului, unde se afla Galeria de arta "Amfora", sa intre in posesia oamenilor de afaceri * Directorul Centrului Judetean de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare Constanta, Constantin Antonescu, ne-a declarat ca arabii le creeaza probleme intentionat, numai ca sa-i determine sa plece si sa predea spatiul * Instalatiile sanitare de deasupra galeriei de arta sunt distruse, reziduurile menajere prelingandu-se pe ziduri * In imobil se pare ca functioneaza o firma, cu toate ca la adresa mentionata nu figureaza oficial asa ceva

Personalul unei firme patronate de mai multi cetateni arabi ii sicaneaza pe angajatii Galeriei de arta "Amfora". Arabii au cumparat etajele superioare ale imobilului de pe bulevardul Ferdinand numarul 39 si au devenit vecini cu Centrul Judetean al Creatiei Populare Constanta (CJCPC), care isi desfasoara activitatea la parterul cladirii. Directorul CJCPC, Constantin Antonescu, ne-a declarat ca, de cand s-au mutat acolo, arabii le-au creat numai probleme. Ei nu le dau voie sa utilizeze curtea cladirii, desi ar trebui sa fie in folosinta comuna, ii ameninta ca vor cumpara si parterul si ca ii vor muta in alta parte. Apa scursa de la instalatiile sanitare stricate de la etajele superioare s-a prelins chiar pe peretii spatiului expozitional.

Adio, arta!

Galeria "Amfora" este singura expozitie temporara din Constanta cu vitrina la strada si a gazduit peste 700 de expozitii de arta, mai ales pentru amatori, dar si pentru profesionisti. In anii `70, Gospodaria de partid a atribuit cu drept de folosinta cladirea, inclusiv cele doua etaje, Centrului Judetean al Creatiei Populare Constanta. Ulterior, centrul s-a mutat intr-un alt sediu. Apoi, in 1998, centrul s-a mutat inapoi si a primit parterul cladirii, o pivnita si doua ateliere. La parter a fost amenajata expozitia propriu-zisa si a ramas ceea ce oamenii centrului numesc "Autobuzul" - un spatiu ingust in care au fost inghesuite cateva birouri, prin separeuri din placaj. Pe langa problemele obisnuite cu care se confrunta CJCPC, printre care si lipsa banilor, au aparut acum si arabii. Mai multi angajati ai centrului ne-au povestit ca s-a intamplat in repetate randuri ca arabii sa le spuna ca, daca nu le convine ceva, pot sa plece, aratand ca ar fi interesati de spatiul expozitional de la parter. Apa se infiltreaza in pereti in toate incaperile parterului, din cauza instalatiilor vechi si neintretinute, dar in expozitie e deja un lucru de neacceptat, considera Constantin Antonescu. "Cred ca acesta este dispret pentru actul de cultura si noi nu putem accepta acest lucru".

Arabii urmeaza comunistilor

Initial, imobilul a intrat in posesia statului roman in anul 1941, dovada fiind procesul-verbal de predare incheiat la data de 2 iunie 1941 cu numarul 1600/940. Imobilul a fost predat inclusiv cu spatiul aferent curtii interioare, cu o suprafata totala care, la vremea aceea, avea 391 de metri patrati. Dupa venirea comunistilor la putere, imobilul a trecut in zestrea fostului ICRAL. In 1998, arabii cumparasera deja primul etaj al cladirii, iar la etajul doi locuia familia Spinu. Se pare ca arabii au fost interesati inca de la inceput sa intre in posesia intregii cladirii, mai ales ca zona ultracentrala in care se afla poate oferi multiple avantaje unor afaceristi. De aceea, familia Spinu a intrat in mari incurcaturi. Din anul 1990, atunci cand Ionita Spanu a primit repartitie pe aceasta locuinta, si pana in 1998 nu a fost nici un fel de probleme, desi, intre timp, trecuse din proprietatea ICRAL la SC Agroind-Tur SRL. In 1997, arabii au inchiriat etajul doi de la aceeasi societate si, la numai un an, au inceput sa apara problemele familiei Spinu. Conform declaratiilor pe care Ileana Spinu le-a facut in 1999, contabilul sef al SC Agroind-Tur SRL, un anume Dogaru, i-a avertizat sa isi caute o alta locuinta, pentru ca nu sunt singuri pe acel spatiu. Felul in care cladirea a trecut de la ICRAL la un SRL, in speta Agroind-Tur, a ramas o enigma. La insistentele femeii, care si-a cautat dreptatea la toate organismele locale si centrale, reprezentantii societatii i-au trimis Ilenei Spinu mai multe raspunsuri in care ii explicau ca, desi societatea nu poate fi obligata sa vanda locuinta, intrucat este persoana juridica de drept privat, au incercat sa gaseasca solutii pentru a rezolva o problema sociala. Cu toate acestea, ar fi existat niste impedimente, si anume OUG 88/1997. In adresa trimisa pe 5 martie 1999, SC Agroind-Tur invoca aceasta ordonanta si arata ca familia Spinu nu poate cumpara locuinta pentru ca nu a efectuat investitii de cel putin 10 procente din valoarea sa, iar intr-o adresa ulterioara, trimisa pe 14 august, procentul... crescuse la 15! Adica pretentiile crescusera, constienti fiind ca familia Spanu nu-si va fi permis sa faca asemenea investitii.

Schimb dubios

Cum s-a finalizat acest litigiu a ramas, cel putin deocamdata, o enigma. Angajatii CJCPC spun insa ca arabii au pacalit-o pe Ileana Spinu si au convins-o sa plece de acolo, cumparandu-i, chipurile, un apartament in alta parte. Fapt care este cam curios, deoarece Ileana Spanu, pe vremea cand inca mai umbla cu jalba in protap pe la diverse organisme in vederea cautarii dreptatii, inclusiv pe la vestitul si inutilul avocat al poporului, nici nu voia sa auda de un asemenea schimb dezavantajos. Aceasta versiune e confirmata, in parte, si de Riad Mardini, un cetatean arab pe care l-am gasit in locuinta de la etajul doi al cladirii. El ne-a spus ca este "un prieten de-al patronului" si ne-a declarat ca etajul doi a fost cumparat de la o persoana particulara, refuzand insa sa ne spuna despre cine ar fi vorba. Mardini a negat ca acolo ar fi sediul vreunei firme. "Nu este nici o firma, e o persoana particulara si nu sunt obligat sa spun cine este", ne-a declarat cu seninatate Mardini. Spatiul era insa amenajat ca pentru un sediu de firma, cu un salon larg, birouri si grup sanitar. Nici un dormitor sau vreo alta amenajare specifica unei locuinte. Desi spunea ca nu exista nici o firma, Mardini se tot scuza, spunand ca nu el este patronul, ci doar un prieten al acestuia. Mardini a contrazis toate afirmatiile vecinilor de la parter, incercand sa minimalizeze greselile comise. El a recunoscut ca s-a infiltrat apa pe peretii galeriilor de arta de la parter si considera ca nu e obligat sa investeasca bani pentru a repara toata instalatia imobilului. Mardini spune ca ei au cumparat si curtea imobilului, cu doua garaje, si nu le mai permit vecinilor sa o foloseasca, fara insa a intelege ca aceasta este in indiviziune si se afla in folosinta comuna. El nu a vrut sa recunoasca faptul ca, dupa ce au cumparat si etajul doi al cladirii, au facut o lucrare de suprainaltare, foarte vizibila din strada, si pentru care se pare ca nu au autorizatie de modificare a constructiei. Lasand la o parte chestiunile secundare problemei de baza, cu care se confrunta cei care administreaza Galeria de arta "Amfora", trebuie insa accentuat pericolul evident in care se afla ultimul spatiu expozitional de arta din Constanta. Asa cum si librariile constantene au avut soarta pe care au avut-o (chestiune pe care o vom trata curand intr-un amplu material-ancheta ), se pare ca acelasi destin ingrat este pe cale sa fie implinit si pentru spatiile expozitionale ale artistilor constanteni. Acest periculos fenomen poate fi echivalat cu condamnarea la moarte a culturii si artei constantene.