Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:06 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Garda de Coastă Percheziţii domiciliare la persoane implicate în activităţi de braconaj piscicol

ro

18 May, 2021 16:10 1893 Marime text
  • Percheziţii domiciliare la persoane implicate în activităţi de braconaj piscicol.
  • În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, patru pești din specia păstrugă în greutate de 15 kg, 24 borcane ce conțineau aproximativ cinci kg icre negre, precum și suma de 23.000 lei.
Poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă au efectuat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, trei perchiziţii domiciliare, la persoane implicate în activități de braconaj piscicol. 

În urma percheziţiilor au fost ridicate în vederea confiscării patru exemplare specia păstrugă în greutate de 15 kg, 24 borcane cu icre negre și 23.000 lei, iar două persoane sunt cercetate pentru infracţiuni la regimul braconajului piscicol.

În data de 17.05.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au efectuat trei percheziţii domiciliare, în baza unor mandate emise de Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Hârșova, în locații de pe raza localităților Bordușani - județul Ialomița, la persoane suspecte că desfășoară activități de braconaj piscicol.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, patru pești din specia păstrugă în greutate de 15 kg, 24 borcane ce conțineau aproximativ cinci kg icre negre, precum și suma de 23.000 lei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la două persoane, cetăţeni români, cu vârste de 61 și 66 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „deținerea, transportul, comercializarea sturionilor, produselor și subproduselor de sturioni”, „producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” și „pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit”, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii