Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:27 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Garda de Coastă Peste 3,5 milioane de persoane au tranzitat punctele de trecere a frontierei de stat din județul Constanța în acest sezon estival

ro

05 Sep, 2024 16:02 524 Marime text
Polițist de frontieraPerioada cuprinsă între sărbătorile pascale și începutul școlii reprezintă cea mai aglomerată perioadă a anului în ceea ce privește traficul în punctele de trecere a frontierei de stat.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, România în acest moment nu aplică în totalitate aquis-ul Schengen în ceea ce privește frontiera internă terestră cu R. Bulgaria, fapt pentru care, deși sunt luate măsuri importante în comun cu autoritățile de frontieră bulgare, se înregistrează timp de așteptare în punctele de trecere.
 

„Pentru a forma un tablou complet al situației la frontieră în acest sezon estival,  vă informăm că au tranzitat punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria, din județul Constanța, peste 3,5 milioane de persoane, folosind aproximativ 900.000 mijloace de transport.
 
Se poate observa numărul foarte mare de persoane și autovehicule care au facut obiectul verificărilor in frontieră. Pentru fiecare dintre aceste persoane și autovehicule, politistii de frontiera din cadrul Gărzii de Coastă au verificat indeplinirea condițiilor de intrare sau iesire din țară, acordându-se o atenție sporită situațiilor în care au fost implicați cetățeni români minori, dar și să prevină sau să combată săvârșirea unor fapte care aduc atingere regimului juridic al frontierei de stat.
 
Deși numărul de persoane și autovehicule a fost unul foarte mare, timpul de așteptare în punctele de trecere a fost gestionat corespunzător. Nu s-au înregistrat valori mai mari de 50 de minute, pentru autoturisme, decât foarte rar și punctual, intervenindu-se de fiecare dată pentru diminuarea acestuia“ - au mai precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

 
Printre măsurile luate de Garda de Coastă încă de la începutul verii se numără: suplimentarea numărului de polițiști de frontieră atât pentru verificările de frontieră cât și pentru fluidizarea traficului în punctele de trecere, utilizarea stațiilor mobile de control, a aplicației E-DAC și folosirea la maxim a infrastructurii rutiere existente.
 
În această perioadă, au fost executate 268 misiuni cu mijloacele de mobilitate navală din dotarea Garzii de Coasta, in zona de competență la Marea Neagră, având ca scop prevenirea și combaterea migrației ilegale pe Marea Neagră, dar și a braconajului piscicol.
 

„Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul  porturilor maritime nu mai efectuează formalitățile de control pentru persoanele care călătoresc în spațiul Schengen, însă împreună cu colegii de la poliție, imigrări și jandarmerie, acționează integrat pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate faptele ilegale, verificând totodată îndeplinirea condițiilor de ieșire din țară pentru cetățeni români minori.
 
De aplicarea in totalitate a aquis-ului schengen in ceea ce privește frontiera maritimă interna a României, au beneficiat peste 200 de ambarcațiuni de agrement care nu au mai fost nevoite sa solicite si sa efectueze control de frontieră de intrare/ieșire din tara.
 


În situațiile în care au fost abateri de la normele legale, în perioada de referință, în  zonele de competenţă - punctele de trecere, dar şi la „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 442 de fapte ilegale (131 infracţiuni şi 311 contravenţii) prin care a fost încălcată legislaţia română“ - au mai precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

 
În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 269.000 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de peste 26 milioane lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii.
 
În contextul eliminării controalelor la frontierele maritime şi aeriene ca urmare a aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, Polițiile de Frontieră din România și din Bulgaria au intensificat acțiunile de cooperare la granița comună.

În baza planului de acțiune comun româno-bulgar pentru coordonarea cooperării polițienești în vederea prevenirii și combaterii migrației ilegale și criminalității transfrontaliere, au fost realizate 10 întâlniri de lucru la nivel teritorial, pentru stabilirea modului unitar de acțiune și schimb de informații. Astfel, au fost efectuate 15 acțiuni în punctele de trecere a frontierei și 54 de patrulări în comun la frontiera terestră.
 

„O parte dintre măsurile care fac obiectul intensificării cooperării între cele două state sunt: schimbul de informații constant între polițiile de frontieră ale celor două state, echipe comune de supraveghere a frontierei de stat pe teritoriile celor două state, supraveghere aeriana intensificată din elicopter precum și cu ajutorul dronelor din dotare;  o informare publică transparentă și punctuală în ceea ce privește rezultatele comune.
 
În perioada următoare, numărul de persoane și autoturisme care tranzitează frontiera de stat a României cu Bulgaria vă scădea considerabil, rămânând totuși ridicat cel al mijloacelor de transport marfa.


 
Recomandările noastre pentru participanții la traficul trans-frontalier rămân aceleași: de a verifica condițiile de ieșire din țară pentru minori, în cazul în care doresc să călătorească împreună cu aceștia, de a utiliza toate punctele de trecere deschise circulației internaționale și de a verifica în prealabil timpul de așteptare pe site-ul poliției de frontieră române.
 
Vă mulțumim pentru buna cooperare în punctele de trecere și vă transmitem ca veți găsi mereu în polițistul de frontieră un garant al integrității frontierei de stat a României, și implicit a siguranței cetățenilor țării“ - mai menționează reprezentanții Gărzii de Coastă.

Citește și: 

Garda de Coastă Constanța cumpără anvelope de vară, iarnă și allseason în valoare de peste 20.000 de euro (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii