Garda de Coastă şi-a prezentat bilanţul (galerie foto)

08 Feb, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3719
Marime text
Ieri, la sediul Gărzii de Coastă din Constanţa a avut loc şedinţa de evaluare a activităţii instituţiei.
Directorul Gărzii de Coastă, comisar-şef de poliţie Laurenţiu Costache, a prezentat principalele realizări ale poliţiştilor de frontieră constănţeni şi tulceni în anul 2013. Din partea conducerii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră au fost prezenţi adjunctul inspectorului general, chestorul de poliţie Dumitru Haralambie, şi directorul Direcţiei de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei, comisarul-şef de poliţie Marcel Ardelean.
Fapte ilegale constatate la frontieră
Structurile operative de poliţie judiciară din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat acţiuni operativ-informative de constatare şi cercetare a faptelor prevăzute de legea penală, având ca suport informaţiile deţinute, rezultatele analizei de risc, pentru a realiza cunoaşterea, documentarea şi probarea fenomenului infracţional în zona de competenţă. Astfel, în anul 2013 au fost instrumentate 1.431 de dosare penale, în care au fost implicate 2.032 de persoane, au fost constatate 1.532 de infracţiuni, au fost aplicate 2.261 de contravenţii cu o valoare de 685.955 lei, iar valoarea bunurilor confiscate a fost de 122.993.217 lei.
Combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de migranţi
Structurile specializate ale Gărzii de Coastă au acţionat pe această linie de muncă în cooperare cu alte instituţii ale statului pentru identificarea fluxurilor migraţioniste pe teritoriile statelor membre, depistarea străinilor cu şedere ilegală şi a celor care au făcut obiectul traficului de migranţi.
În perioada analizată au fost executate 483 de acţiuni în urma cărora au fost constatate 60 de infracţiuni, întocmindu-se 38 de dosare penale, în timp ce 278 de persoane, cu precădere din Orientul Apropiat şi Mijlociu, au fost depistate în timp ce intenţionau să intre ilegal în ţară.
Combaterea contrabandei, fraudei vamale şi evaziunii fiscale
În perioada analizată au fost desfăşurate 292 de misiuni, fiind constatate 126 de infracţiuni de contrabandă, opt infracţiuni de evaziune fiscală, fiind întocmite un număr de 56 de dosare penale pentru contrabandă, respectiv trei pentru evaziune fiscală. În ceea ce priveşte traficul ilicit cu ţigări, în perioada analizată a fost confiscată cantitatea de 73.568.716 ţigarete. De asemenea, au fost indisponibilizaţi 8.776 litri de combustibil şi 950 de litri de alcool, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor şi sume de bani (141.533 lei, 19.530 euro şi 5.220 dolari).
Combaterea infracţiunilor la dreptul proprietăţii intelectuale
În vederea stopării intrării pe piaţa a produselor contrafăcute şi care aduc atingere unor drepturi de proprietate intelectuală, în anul 2013, la nivelul Gărzii de Coastă au fost constatate 187 de infracţiuni, au fost întocmite 221 de dosare penale şi au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor bunuri în valoare de 66,7 milioane lei. Fenomenul s-a manifestat cu precădere în Portul Constanţa Sud - Agigea sub forma încercării de a pune în circulaţie bunuri contrafăcute având ca provenienţă China, cu destinaţia unor ţări precum România, Republica Moldova sau Ucraina.
Din categoria acestor bunuri ce poartă inscripţii şi semne figurative ale unor mărci înregistrate amintim articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, jucării, uz casnic, parfumuri şi cosmetice.
Combaterea traficului internaţional cu auto furate
Pentru combaterea fenomenului infracţional pe această linie au fost executate acţiuni care s-au desfăşurat prin accesări, verificări ale bazelor de date naţionale şi comunitare, respectiv prin schimbul de date suplimentare cu centrele de contact naţionale, biroul Sirene şi Interpol, având ca rezultat depistarea autovehiculelor furate, precum şi a faptelor de fals, uz de fals a documentelor autoturismelor.
Au fost constatate un număr de 37 infracţiuni, s-au întocmit 16 dosare penale şi au fost depistate 28 de autovehicule furate din ţări ale Uniunii Europene.
Combaterea braconajului piscicol
Pe linia braconajului piscicol s-au efectuat acţiuni preventive şi de combatere a fenomenului atât în lacurile litorale, Dunăre, cât şi la Marea Neagră, fiind o zonă de risc în special datorită incursiunilor pescadoarelor turceşti, care se aventurează atât în zona economică exclusivă, cât şi apele teritoriale. Prin folosirea în comun a informaţiilor, în cooperare cu Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, s-au organizat şi desfăşurat acţiuni de monitorizare şi control a activităţilor de pescuit din zona de competenţă maritimă, fluvială pe Dunăre, respectiv Delta Dunării. În urma celor 974 de acţiuni desfăşurate au fost constatate 466 de infracţiuni, aplicate 345 de contravenţii, ridicându-se în vederea confiscării 22.936 kg peşte din specii diferite, 64.711 metri plase monofilament, 59 ambarcaţiuni şi o navă de pescuit reţinută.
Salvarea vieţii omeneşti pe mare şi fluviu
Salvarea vieţii omeneşti pe mare şi fluviu (S.A.R.) a continuat să fie o prioritate pentru Garda de Coasta, în acestă perioadă fiind salvate un număr de 30 de persoane în 17 acţiuni. În toate situaţiile s-a răspuns prompt, asigurându-se atât intervenţia cu mijloacele proprii, cât şi în coordonarea acţiunilor, comparativ cu anul 2012, când au fost salvate 29 de persoane în 25 de acţiuni.
Este important de menţionat participarea componentei navale la activităţile desfăşurate în cadrul Reţelei de Patrulare Europene, cu două nave maritime de supraveghere, la Operaţiunea Comună EPN Poseidon Sea şi Aeneas, pentru combaterea migraţiei ilegale, fiind salvate un număr de 966 de persoane.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii