Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:18 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Ghinionul lor!" Tucan, repus şef la Drumuri

ro

24 Sep, 2010 02:20 1603 Marime text

Decizie-şoc a Tribunalului Constanţa: liberalul Jean Paul Tucan, din nou şef la Regionala de Drumuri! Cu o demisie pe care expertiza a stabilit că n-a semnat-o el, liberalul Tucan a fost repus în drepturi la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa ... pentru cinci zile. Magistraţii Tribunalului Constanţa au dispus repunerea în funcţie a lui Jean Paul Tucan pentru perioada 7 - 12 ianuarie 2009, interval pentru care liberalul va primi salariul aferent, indexat, majorat şi reactualizat, dar şi celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat în perioada respectivă.

Pentru a lua decizia aceasta, judecătorii i-au admis în parte acţiunea lui Jean Paul Tucan şi au dispus anularea deciziei cu numărul 11/07.01.2009 a Companiei Naţionale de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din România, prin care liberalul fusese demis din funcţia de director al DRDP Constanţa. Astfel, instanţa a dispus „repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reintegrării reclamantului (nr., Jean Paul Tucan) pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, respectiv cea de director general al DRDP Constanţa, până la data de 12.01.2009". De asemenea, judecătorii au hotărât acordarea de despăgubiri către Tucan „egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la 7.01.2009 la 12.01.2009".

Imagine profesională depreciată în faţa colectivului

Totuşi, aceiaşi judecători i-au respins fostului şef de la DRDP contestaţia împotriva deciziei nr. 32/15.01.2009 a directorului general al CNADNR şi i-au respins ca nefondate celelalte pretenţii, respectiv solicitarea de acordare a unor daune materiale de 10.000 de lei şi a unor daune morale de 20.000 de lei, pentru „prejudiciul moral" suferit prin înlăturarea sa de la conducerea DRDP Constanţa. În cererea de chemare în judecată a Companiei Naţionale, Tucan a arătat că solicită daunele morale „dat fiind că, prin modalitatea de adoptare a deciziei contestate (intempestivă, de pe o poziţie de forţă, fără o minimă consultare prealabilă a consiliului de administrare al companiei), am suferit un prejudiciu moral constând în deprecierea imaginii mele profesionale în faţa colectivului din care am făcut parte". Nu este de trecut cu vederea nici faptul că Tribunalul a decis că Jean Paul Tucan trebuie să-şi primească înapoi şi banii pe care i-a cheltuit cu avocatul, hotărând în acest sens acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.540 de lei. Sentinţa Tribunalului Constanţa este executorie, putând fi atacată cu recurs în termen de zece zile. Litigiul dintre Tucan şi Regionala de Drumuri a deputat în instanţă la începutul anului trecut, după ce liberalul a fost demis de la conducerea DRDP Constanţa. Jean Paul nu a pierdut timpul şi a dat în judecată instituţia, reclamând că a fost concediat într-un mod abuziv. La rândul lor, reprezentanţii CNADNR s-au apărat spunând că, de fapt, Tucan şi-ar fi dat oricum demisia din funcţia respectivă. În mod suspect însă fostul director a precizat că semnătura de pe demisia amintită de CNADNR nu-i aparţine. Pentru a stabili adevărul, judecătorii Tribunalului Constanţa au dispus efectuarea unei expertize, în urma căreia să se stabilească dacă, într-adevăr, semnătura îi aparţine sau nu lui Tucan. După mai multe luni, rezultatele expertizei au concluzionat faptul că demisia lui Tucan nu ar fi fost, de fapt, a lui, nefiind semnată de acesta. În acest context, magistraţii i-au admis în parte acţiunea. „În perioada în care am deţinut funcţia de director general al DRDP Constanţa, mi-am îndeplinit integral atribuţiile şi sarcinile de serviciu care îmi reveneau potrivit contractului individual de muncă şi fişei postului, fără să se fi constatat vreodată săvârşirea vreunei abateri disciplinare", a susţinut liberalul în cererea de chemare în judecată.

Tucan: „Ghinionul lor!"

Contactat telefonic în cursul zilei de ieri, Jean Paul Tucan s-a arătat plăcut surprins de faptul că a fost repus director la DRDP Constanţa, fie şi doar pentru cinci zile. „Ce să le fac dacă nu era semnătura mea (nr., pe demisie)? Ghinionul lor!", a spus Tucan. De asemenea, acesta a precizat că este încă prea devreme pentru a spune dacă va declara sau nu recurs, urmând să se consulte cu avocatul său. Pe de altă parte, trebuie menţionat că, pentru cele cinci zile pe care Tucan şi le-a recâştigat în funcţie, liberalul ar urma să primească circa 2.000 de lei, dat fiind că salariul său, la momentul la care a fost concediat din funcţia de director al Regionalei de Drumuri Constanţa, se ridica la 12.053 de lei. Până una-alta, chiar dacă nu se va întoarce prorpiu-zis la DRDP, Tucan poate avea măcar consolarea celor 2.000 de lei pe care Direcţia va fi obligată să i le plătească.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii