Graţie Curţii de Apel Constanţa Arestul s-a deschis ieri pentru şase persoane
Graţie Curţii de Apel Constanţa: Arestul s-a deschis ieri pentru şase persoanePetre Sidău, Adrian Cristian Carcea, Alexandru Robert Covaci, Cristian Şapera, Alina Antonela Caulea şi Ion Daniel Dima, toţi trimişi în judecată pentru iniţiere, constituire de grup infracţional organizat,aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, au ieşit din arest.
Şi asta graţie Curţii de Apel Constanţa, instanţă care a admis recursurile formulate de cei mai sus precizaţi împotriva menţinerii lor în stare de arest preventivă.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Craiova susţin că cei mai sus precizaţi, alături de alte persoane, ar fi obţinut beneficii financiare substanţiale prin inducerea în eroare a reprezentanţilor unor societăţi comerciale cu ocazia efectuării unor operaţiuni de import-export de mărfuri prin Portul Constanţa Sud - Agigea.
Organele de anchetă spun că inculpaţii şi-ar fi însuşit şi valorificat un număr de 10.000 de anvelope marca Pirelli, în valoare de 400.000 de euro. Cele 12 persoane trimise în judecată ar fi acţionat prin SC Patronul şi Argatul SRL şi prin SC Daiodra SRL, ambele din Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp