Greva ceferiștilor s-a încheiat. Se va relua circulația trenurilor. Ce măsuri a luat Ministerul Transporturilor
Greva ceferiștilor s-a încheiat. Se va relua circulația trenurilor. Ce măsuri a luat Ministerul Transporturilor
20 Dec, 2021 18:01
ZIUA de Constanta
1805
Marime text
- Declanșată în dimineața zilei de luni, greva ceferiștilor s-a încheiat, în urma finalizării negocierilor dintre liderii de sindicat și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Se va relua circulația trenurilor. Am sfătuit oamenii să reia activitatea. Am obținut o creștere salarială de 10% începând de anul viitor, care să acopere inflația”, a declarat pentru Club Feroviar președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier, Florea Dobrescu.
Astăzi, 20 decembrie 2021, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la solicitarea ministrului Sorin Grindeanu a avut loc întâlnirea cu reprezentanții federațiilor sindicale din calea ferată.
Discuțiile s-au concentrat pe problemele existente în domeniul feroviar dar și pe situația creată de protestul spontan al unor lucrători din calea ferată.
Părțile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze ca și soluție creșterea salariilor tarifare cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru anul 2022, în condițiile aprobării cadrului legal și financiar.
Vorbim aici de Legea bugetului de stat și bugetele companiilor feroviare, ca o primă etapă în vederea aplicării Statutului personalului feroviar.
Totodată părțile s-au angajat să identifice constant soluții pentru aplicarea Statutului personalului feroviar, sens în care vor fi organizate întâlniri periodice cu privire la situația căii ferate, a anunțat Ministerul Transporturilor, prin intermediul unui comunicat de presă.
Șapte elevi minori din judetul Constanța au rămas blocați timp de trei ore în comuna Sărulești din cauza grevei CFR, după ce au vrut să participe la protestul sindicatelor în semn de solidaritate față de profesori.
Protestul spontan al personalului CFR SA a afectat circulația a peste 30 de trenuri, inclusiv în Constanța.
La protest s-au alăturat și angajații CFR Constanța.
Sursa foto: Pixabay.com
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii