Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:51 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Greva pe Aeroportul Mihail Kogalniceanu

ro

11 Nov, 2009 01:24 2989 Marime text
aeroportul_mihail_kogalniceanu_9.jpgNemulţumiţi că nu şi-au primit salariile, angajaţi din cadrul Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu ameninţă cu declanşarea grevei.

Peste 200 de salariaţi ai Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu vor să declanşeze seria grevelor. Prima ar urma să aibă loc pe data de 18 noiembrie (miercurea viitoare), fiind vorba despre o grevă de avertisment de două ore. Liderul sindical din cadrul instituţiei, Emanoil Roiu, susţine că motivul protestului îl constituie neplata salariilor pe luna octombrie, achitarea lor trebuind să se facă la începutul acestei luni. Totodată, din informaţiile pe care le are liderul sindical, oamenii se tem că nici în decembrie n-ar fi bani pentru plata salariilor. Chiar dacă mişcarea este un pic forţată şi seamănă mai mult a acţiune ce vrea să creeze probleme şi o imagine defavorabilă noului director, recent numit de ministrul Transporturilor, salariaţii par a nu da înapoi.

În contextul prezentat, angajaţii de la aeroport sunt decişi să protesteze, după greva de avertisment ei fiind dispuşi să mai aştepte doar cinci zile, după care vor declanşa grevă generală pe termen nelimitat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii