Haiducii Dobrogei

Unul dintre supravietuitorii rezistentei anticomuniste urmate de o represiune crunta, Dumitru Alexe, se destainuieste

Luptatorii din rezistenta au sperat ca actiunile lor sa fie un indemn la arme pentru cat mai multi romani, la care sa se adauge interventia anglo-americanilor * Actiunile au fost coordonate de doua grupuri de actiune, unul in nord, condus de Nicolae Fudulea, avand ca centru Padurea Babadagului, si un altul in sud, care l-a avut ca sef pe Gogu Puiu * In 1948 au fost puse bazele gruparii "Padurea Babadagului", condusa de Nicolae Fudulea * Liderii au fost cautati ani de-a randul de comunisti, care le-au inchis si chinuit familiile * In septembrie 1949, grupul Fudulea s-a ascuns intr-o cazemata sapata sub pamant, in Padurea Babadag * Fortareata a fost distrusa de comunisti, dupa un asediu de patru ore, iar Fudulea si doi camarazi au fost capturati, in timp ce fratele sau a murit in timpul asaltului * Simbolul luptei anticomuniste din Dobrogea a evadat din sediul Securitatii din Constanta si a fost prins abia dupa un an * Fudulea a fost lasat sa moara in spitalul din Constanta, legat cu lanturi de pat, fara a primi ingrijiri medicale * Noul lider, Stere Alexe, a avut aceeasi soarta; fratele sau, Dumitru Alexe, participant si el la actiuni, a facut ani grei de temnita * In prezent locuieste in Constanta, si-a primit dosarul de la CNSAS si si-a iertat turnatorii

Incercarea comunistilor de a prelua puterea in Romania s-a lovit in Dobrogea, ca si in alte zone ale tarii, de o puternica rezistenta. Actiunile au fost coordonate de doua grupuri de actiune, unul in nord, condus de Nicolae Fudulea, avand ca centru Padurea Babadagului, si un altul in sud, care l-a avut ca sef pe Gogu Puiu. Cei doi lideri au tinut legatura intre ei, la fel cum au comunicat permanent cu celelalte grupari de rezistenta din Romania. Opunandu-se comunistilor care voiau sa le ia pamantul si animalele, luptatorii din rezistenta au sperat tot timpul ca actiunile lor sa fie un indemn la arme pentru cat mai multi romani. Ei s-au bazat si pe o eventuala interventie straina care ar fi eliberat Romania de bolsevici. Sperantele "haiducilor" s-au naruit, ei trezindu-se singuri in fata unui dusman perseverent si foarte crud, care nu s-a dat inapoi de la nimic: i-a haituit, le-au arestat, chinuit si deportat familiile, si-au infiltrat iscoade printre prietenii lor, le-au impuscat rudele. Lipsiti de sustinere, liderii rezistentei din Dobrogea au fost eliminati. Unii au fost impuscati, altii inchisi sau asasinati prin metode indirecte. Unul dintre cei mai reprezentativi supravietuitori este Dumitru Alexe. Fratele sau, Stere Alexe, a condus rezistenta dobrogeana dupa moartea lui Gogu Puiu si disparitia lui Nicolae Fudulea. Dumitru Alexe locuieste acum in Constanta si tine minte cu precizie de zile si ore toate evenimentele care au lasat rani adanci in inima sa.

"Jos comunismul! Afara cu rusii din tara!"

Alexe isi aminteste ca totul a inceput in noiembrie 1946, la alegerile din comuna Beidaud. Nemultumiti de puterea ce incepea sa o capete Partidul Comunist, mai multi cetateni au indepartat paza de la urnele de votare si au preluat ei supravegherea. In ambuscada care s-a creat, printre contestatari s-au auzit sloganuri de genul: "Jos comunismul! Afara cu rusii din tara!". In urmatoarele zile au fost arestati 34 de cetateni, eliberati dupa cateva luni, dupa ce au fost amendati. Tensiunile au continuat sa creasca; in 1947 a izbucnit o adevarata revolta in comuna Tisimelu, cand 27 de sateni au fost deposedati de pamanturi, ca urmare a unor manevre ale primarului comunist. Dumitru Fudulea i-a gonit pe cei din comisia de improprietarire si pe primar, care a fugit din localitate. Familia Fudulea s-a retras apoi in comuna Mircea Voda, unde si-a facut o stana. In 1948 au fost incercuiti de Securitate si li s-au confiscat oile, lana si mieii. In luna septembrie, mai multi oameni cu initiativa au decis sa puna bazele organizatiei "Padurea Babadag". Intalnirea a avut loc in casa lui Nicolae Fudulea. Participantii au decis sa pregateasca satenii in asteptarea unui atac din partea anglo-americanilor, sa devina partizani impotriva sovieticilor, sa stranga aderenti si luptatori de incredere, sa stabileasca gazde secrete pentru intruniri si ascunderea armelor, sa stabileasca curieri si parole, sa formeze nucleul coordonator, calauze si oameni de protectie pentru deplasarile dintr-o localitate in alta. Liderul absolut al miscarii, care avea sa devina si simbolul rezistentei anticomuniste din Dobrogea, a fost Nicolae Fudulea. Au urmat ani de prigoana asidua din partea Securitatii si a Militiei, care au batut tot timpul satele, padurile si campurile in cautarea liderilor gruparii. Acestia au fost nevoiti sa se ascunda tot timpul, sa locuiasca ascunsi in casele oamenilor pe care ii considerau de incredere. Atunci cand presiunea a devenit prea mare, ei s-au retras in padure. Familiile lor au fost persecutate, sotiile, copiii, fratii si surorile, indiferent de varsta, au fost dusi de nenumarate ori la sediile Securitatii, batuti crunt, chinuiti, pentru a declara unde se ascund sefii gruparii.

Buncarul din Padurea Babadag

In septembrie 1949, comandantii din nordul Dobrogei s-au intalnit in Padurea Razboieni, langa Casimcea, si au hotarat ca nu mai pot continua sa se ascunda prin sate pentru ca securistii reusisera sa infiltreze foarte multi oameni chiar si printre camarazi. Fratii Fudulea, Stere Grasu si Ion Cotan au decis sa isi construiasca un adapost in Padurea Babadag, in zona numita "Secar Bair". Ei au sapat, timp de trei saptamani, o grota destul de adanca si bine mascata de un lastaris, intr-o pozitie care le asigura o foarte buna vizibilitate. Grota continua cu un culoar de acces si apoi cu o camera cu acoperis boltit, protejat de barne. Acolo ei si-au amenajat paturi din pamant, o soba si mai multe firide pentru diverse intrebuintari. Au avut grija ca fumul din soba sa iasa exact prin scorbura unui copac, astfel ca era imposibil de observat. Cei patru ieseau din ascunzatoare numai noaptea si mergeau prin sate, la oamenii de legatura pe care ii aveau, pentru a coordona in continuare lupta. Cu toata prudenta, Stere Grasu a fost vazut intr-o zi de un cioban, atunci cand se intorcea de la izvor. Desi jurasera ca vor impusca pe oricine le va descoperi, chiar si intamplator, ascunzatoarea, cei patru "haiduci" l-au crutat, fapt ce avea sa duca la prinderea lor. In martie 1950, toti cei din familia Fudulea sunt arestati si dusi la Baia. Unchiul lui Nicolae Fudulea nu a putut sa reziste batailor crunte si le-a marturisit tortionarilor ca ciobanul, pe nume Nichita, stie locul ascunzatorii. In dimineata zilei de 10 martie, securistii au incercuit zona in care se afla grota si le-au cerut celor patru sa se predea. Ca raspuns, haiducii, care aveau o mitraliera, patru pusti si mai multe grenade, au inceput sa traga asupra incercuitorilor. Disproportia de forte era insa prea mare. "Noi eram in sat. Atunci cand am auzit focurile de arma si exploziile, ne-am dat seama ca securistii au descoperit ascunzatoarea baietilor nostri. Timp de patru ore a fost asediata grota. O grenada a explodat in interior si l-a ranit grav pe Fudulea, dupa care atacatorii au incendiat lastarisul de la intrare si aproape i-au asfixiat pe cei ce se aflau inauntru. Dumitru Fudulea a fost omorat si nimeni nu stie unde l-au ingropat, iar ceilalti trei s-au predat", povesteste Dumitru Alexe. Stie aceste lucruri chiar de la Nicolae Fudulea.

Evadarea de la Securitate

Prizonierii au fost dusi la sediul Securitatii din Constanta. Nicolae Fudulea a fost separat de colegii lui, dar nu a fost pus in lanturi. Mai mult, gardianul i-a adus tigari, unt, biscuiti si un pahar cu lapte. Totul nu era decat o capcana insa. Dupa putin timp s-a deschis usa celulei si si-a facut aparitia nimeni altul decat Draghici, ministrul de Interne. Cei doi se cunosteau din inchisoare: Fudulea legionar si Draghici comunist. "Ma mai cunosti? Sa stii ca noi nu avem nimic cu tine. Daca ne spui unde se ascund ceilalti, putem sa iti dam o pedeapsa mai usoara. Daca nu, vei fi condamnat la moarte", l-a ademenit Draghici. Fudulea nu i-a raspuns, ci a apucat masa pe care se aflau toate cele oferite drept nada si a rasturnat-o peste Draghici, lovindu-l si stropindu-i costumul cu lapte. Ministrul a iesit grabit, iar in urma lui au intrat cinci barbati care l-au batut cu cruzime pe Fudulea, pana a cazut lat. L-au pus in lanturi si l-au lasat asa zile intregi, fara macar sa ii permita sa mearga la toaleta. Apoi, seful rezistentei a fost dus intr-o celula cu Stere Grasu. Era septembrie 1950, si temnita din Constanta se umpluse de prizonieri din satele din nordul Dobrogei. Securistii ii executau pe rand, in fiecare seara, dupa ora 21. In ziua in care li s-a spus ca vor fi impuscati la lasarea intunericului, Fudulea si Grasu au decis sa incerce evadarea. Fudulea a reusit sa fure un fier de la instalatia sanitara din baie, pe care l-a strecurat in celula. La lasarea serii, cei doi au scormonit peretele, au facut o adancitura in care si-au putut sprijini picioarele si au fortat zabrelele ferestrei, pana au reusit sa scoata cadrul de metal. Apoi s-au urcat pe rand, au coborat in curtea interioara si au fugit, creand o diversiune. Fudulea a auzit in spatele lui un foc de arma, dar nu stia ca este glontul care il doborase pe camaradul sau. A aflat mai tarziu, caci stabilisera ca cel care ramane in viata sa mearga la fostul adapost din Padurea Babadag si sa scrijeleze in coaja lor o cruce. Fudulea a trecut zadarnic prin acel loc de mai multe ori, caci crucea lui Grasu nu a aparut niciodata pe copac. In seara evadarii, Fudulea a reusit sa fuga spre Cobadin, unde avea o cunostinta careia voia sa ii ceara sprijinul. S-a adapostit in porumb in ziua urmatoare, asezand deasupra lui maracini pentru a nu fi observat, caci doua elicoptere au survolat tot timpul zona. A urmat apoi cea mai grea perioada. Fudulea a stat ascuns pe la cunostinte, intr-o groapa sapata sub un grajd. A fost prins in cele din urma, fiind tradat chiar de catre cei care il gazduiau. A incercat sa fuga, dar a fost impuscat in picior. A fost dus la Spitalul din Constanta, legat cu lanturi de pat, lasat fara nici un fel in ingrijire medicala, pana a murit. Stere Alexe a devenit noul lider al gruparii, in perioada de persecutie crunta. Rand pe rand, au fost prinsi toti participantii. Executati la margini de sat, bagati in puscarii, condamnati la moarte. "In 1951, pe 18 iunie, ne-au luat pe noi, din familia Alexe, ca sa spunem unde se ascunde fratele meu, Stere. Ne-au dus la Raionul Baia. Acolo erau maiorul Doicaru si capitanul Giuglan si un locotenent major. Mi-au dat cativa pumni si apoi au venit trei baieti imbracati in tricouri galbene, parca-i vad si-acum. M-au batut cu niste cabluri de otel. Imi amintesc ca prin vis. Apoi m-au dus la Constanta. Cat m-au chinuit si acolo... M-au batut si mi-au pus curent la incheieturi", declara Dumitru Alexe. Au urmat anii de puscarie. Gherla, Vacaresti, Aiud, Salcia, Periprava. La Aiud a aflat ca fratele sau, grav bolnav - care fusese prins si el intre timp de catre comunisti - a fost lasat sa moara in inchisoare.

Mancau serpi de balta si porumb crud

"Regimul din inchisori era foarte crunt. Una dintre cele mai cumplite metode de tortura era infometarea. La Periprava, in Delta, de foame, mancam porumb crud. Dupa doua saptamani, au inceput sa moara cate trei-patru oameni pe zi, iar medicii au spus ca e din cauza porumbului. Cativa colegi au prins o data serpi de balta si i-au mancat. Eu am fost ingrozit cand l-am vazut pe avocatul Munteanu din Sibiu cum a luat o balega de cal, a scos din ea boabele de porumb si le-a mancat. Nu este pedeapsa mai mare ca foamea. Erau momente in care ma gandeam ca, daca mananc o data sa ma satur, pot sa mor linistit", isi aminteste cu lacrimi in ochi Dumitru Alexe. In schimb, Alexe a invatat in inchisoare foarte multe lucruri. Stie acum engleza si germana, a invatat pe de rost poezii, stie Platon, Aristotel, drept roman sau sociologie. In inchisori erau profesori care ii ajutau pe camarazi sa invete toate aceste lucruri. Ca sa se descurce mai usor, cu declinarile de exemplu, isi ungeau partea interioara a curelei de la brau cu sapun, pe care apoi "scriau" cu aschii din lemn pe care le tineau ascunse in bocanci. Dumitru Alexe locuieste acum intr-o casa dintr-un cartier inca patriarhal al Constantei si se mai intalneste uneori cu fosti camarazi, la o discutie, in parc. A trait povestea singurei miscari anticomuniste adevarate din Romania, a facut parte dintre cei care au incercat sa opreasca raul ce avea sa copleseasca Romania pentru mai mult de 40 de ani. Istoria oficiala i-a uitat, inghesuindu-i in ungherele derizoriului. Alexe a solicitat la CNSAS dosarul si a primit numai o parte, urmand ca in curand sa primeasca si restul. A descoperit in acest fel cum a fost urmarit pas cu pas dupa ce a iesit din inchisoare si pana in 1989. A inteles si mai bine cine i-au fost adevarati prieteni si cine au fost cei care l-au turnat. Pe acestia din urma i-a iertat, in incercarea de a se desprinde de un trecut care i-a adus o suferinta fara margini.