Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:51 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hold up in stil mafiot la Pomacost

ro

28 Feb, 2006 00:00 932 Marime text

Doua sute de mii de euro si 200 de milioane de lei furati cu tot cu seif

Patru barbati mascati cu cagule au patruns in imobilul societatii Pomacost de unde au sustras din biroul administratoarei seiful cu doua sute de mii de euro si alte doua sute de milioane de lei * Indivizii au patruns prin escaladare in sediul firmei situat la primul nivel al unei cladiri, unde au asteptat sosirea femeii de serviciu care a decuplat sistemul de alarma * Oamenii legii spun ca nu este eliminata nici una dintre pistele posibile, inclusiv aceea a unei inscenari

Sediul Pomacost a fost ieri dimineata tinta unor hoti profesionisti. Spargerea a fost bine organizata si a surprins pe toata lumea. Patru barbati mascati cu cagule au reusit sa sustraga 200.000 de euro si 200 de milioane de lei vechi din sediul societatii Pomacost din Constanta. In jurul orei 7 dimineata, hotii se aflau in apropierea sediului firmei. Politistii Sectiei 2 Politie Constanta spun ca indivizii au patruns prin escaladare in sediul firmei situat la primul nivel al unei cladiri, unde au asteptat sosirea femeii de serviciu. Dupa ce angajata societatii a decuplat sistemul de alarma si a deschis usile pentru a face curatenie, cei patru mascati au incuiat-o pe femeie intr-o incapere unde intrase cu intentia de a se schimba in echipamentul de serviciu. Aceasta a lasat cheia in broasca usii, pe exterior. Mascatii se pare ca au profitat de situatie si au incuiat-o pe femeie, somand-o in acelasi timp sa pastreze tacerea. Ei si-au continuat treaba. Au spart geamul de la usa biroului administratoarei si au patruns in interior. De aici, au sustras casa metalica de bani. In seif, potrivit declaratiei administratoarei, Sorina Moscu Hortolomei se afla suma de aproape 200 milioane lei ROL, bani ce apartineau societatii si alti 200.000 euro, suma care ii apartinea. Furtul a fost surprins de camera video de supraveghere pe o perioada foarte scurta de timp. Constienti de faptul ca s-ar putea sa fie filmati, hotii au incercat sa fure unitatea de calculator pe care erau inmagazinate imaginile. Din greseala insa, mascatii au luat o alta unitate de la un alt calculator aflat in aceeasi incapere. Dupa ce au luat casa de bani si unitatea, mascatii au parasit imobilul Pomacost. La scurt timp, in jurul orelor 7.30, la sediul firmei a ajuns un alt angajat al societatii, care a si sesizat furtul, prin sistemul apel unic de urgenta. Politia a demarat o serie de verificari pentru identificarea autorilor. Exista un cerc de banuiti fata de care au fost declansate cercetarile. Oamenii legii spun ca nu este eliminata nici una dintre pistele posibile, inclusiv aceea a unei inscenari. Asta in conditiile in care, se pare ca seiful in care erau banii care apartineau Sorinei Hortolomei ar fi fost asigurat la Omniasig. Mentionam ca nici unul dintre reprezentantii societatii nu a comentat evenimentul, evitand orice contact cu reprezentantii mass-media. Sorina Hortolomei a declarat insa politistilor faptul ca a adus banii in seiful societatii vineri pentru ca urma ca in cursul zilei de ieri sa faca o tranzactie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii