Hotelul din Venus în piscina căruia s-a înecat un copil de cinci ani, amendat cu 20.000 de lei
Hotelul din Venus în piscina căruia s-a înecat un copil de cinci ani, amendat cu 20.000 de lei
22 Aug, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2350
Marime text



Preşedintele ANT, Mirela Matichescu, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că, în urma unui control, s-a stabilit că unitatea avea o persoană desemnată cu supravegherea piscinei şi acordarea primului ajutor, dar că aceasta nu deţinea certificatul de salvamar, aşa cum prevede legea. În consecinţă, s-a aplicat o sancţiune în valoare de 20.000 de lei.
De asemenea, menţionăm că, la ora la care s-a făcut apelul la 112, în jurul orei 21.00, persoana desemnată să acorde primul ajutor nu se afla în orele de program, aceasta fiind prezentă doar între orele 8.00 - 18.00.
Potrivit anchetatorilor, copilul se afla la mare împreună cu părinţii, sosiţi din Bucureşti, iar miercuri seară s-a jucat pe terasa hotelului. La un moment dat, părinţii au sesizat dispariţia micuţului, alertând personalul.
Copilul a fost scos din piscină de un turist, iar medicii sosiți la fața locului s-au luptat să-l readucă la viață, apoi l-au transportat la spitalul din Mangalia, în vederea continuării manevrelor de resuscitare. În jurul orei 22.35, în ciuda eforturile cadrelor medicale, a fost constatat decesul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii