Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:22 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotelul fantoma de la bariera lui Mazare

ro

15 Jan, 2005 00:00 1148 Marime text

Zeci de muncitori care nu stiu nici macar numele firmei care i-a angajat trudesc de mai bine de o luna de zile pentru ridicarea unui hotel la bariera de la intrarea in statiunea Mamaia, din zona Pescarie # Constructia nu poarta placuta de obiectiv, in conformitate cu prevederile Legii 453/2001, iar discretia totala care domneste in privinta ei este motivata de interesele unui grup de afaceristi afiliat cercurilor de putere din Primaria Constanta * Ca dovada, Corpul de Control al Primariei nu a sistat lucrarea, asa cum a procedat in alte cazuri similare de nerespectare a disciplinei in constructii * Nici Inspectoratul de Stat in Constructii nu a luat vreo masura impotriva constructorului hotelului fantoma, functionarii institutiei fiind mai preocupati de vantul schimbarii care bate dinspre administratia centrala, decat de obligatia de a-si face datoria in teritoriu * Amenda prevazuta de lege pentru lipsa de disciplina in constructii poate varia intre 10 si 100 de milioane de lei * Potrivit unor surse care au monitorizat stadiile lucrarii de la hotelul fantoma, fundatia viitorului edificiu de sapte etaje este de-a dreptul insolita * Constructorii au sapat sub nivelul marii si au dat de apa * Pentru a consolida terenul, acestia au descarcat mai multe bascule de dolomita, dupa care au turnat un strat uniform de beton, fara a lasa fante pentru turnarea pilonilor de rezistenta #

La intrare in statiunea Mamaia, chiar langa barierele de la punctele de taxare a turistilor, a fost demarata, inca din luna decembrie, constructia unui hotel de sapte nivele. Noua cladire se invecineaza cu hotelul Parc, iar pentru ridicarea ei a fost mobilizata o veritabila armata de constructori. Forma neregulata si fundatia nonconformista atrag atentia asupra faptului ca noul hotel ar putea fi absolut special. Insa informatiile privind obiectivul, autorizarea, executantul si beneficiarul sunt total inaccesibile. Nici o placuta de obiectiv nu risipeste misterul, iar numerosii work-eri nu stiu nici macar numele firmei care i-a angajat sa ridice viitoarea mare atractie a statiunii Mamaia. Reporterii ZIUA au incercat sa solicite detaliile oculte de la sefii muncitorilor, insa acestia au refuzat orice dialog, invitandu-ne sa parasim proprietatea privata pe care riscam sa o incalcam. Potrivit unor surse care au observat stadiul lucrarilor in zona, "ctitoria" a fost demarata la inceputul lunii decembrie, cand mai multe utilaje au sapat o groapa asimetrica si au constituit mormane de pamant de jur imprejurul acesteia. Muncitorii au sapat sub nivelul marii si au dat de apa. Timp de doua saptamani, intreaga suprafata forata a fost copertata cu dolomita si alte tipuri de pietris de constructie, dupa care a fost turnat un strat uniform de beton. Nici o structura metalica nu a fost cuprinsa in aceasta fundatie initiala. Ulterior, constructorii au gaurit betonul cu utilaje de mare putere de fabricatie germana, in vederea turnarii pilonilor viitorului hotel. Sursele din zona declara ca muncitorii care au vazut planul constructiei spun ca hotelul va avea sapte nivele si va fi cotat initial la patru stele. Mai mult, potrivit surselor noastre, beneficiarul constructie este un grup de afaceristi afiliat cercurilor de putere din Primaria Constanta. O dovada invocata de sursele citate ar fi aceea ca obiectivul nu a fost pana acum calcat de echipele de amendatori de la Corpul de Control al Primariei, in conditiile in care oricine ar indrazni sa manifeste o astfel de indisciplina in constructii ar fi taxat pe loc. Sanctiunile prevazute de Legea 453/2001 sunt cuprinse intre 10 si 100 de milioane de lei. De asemenea, modalitatea insolita de a se turna initial o fundatie uniforma si abia apoi de a introduce pilonii de rezistenta ar fi trebuit sa atraga atentia Inspectoratului de Stat in Constructii, institutia in drept sa verifice legalitatea constructiilor. Inspectorii acesteia insa sunt preocupati de mai bine de o luna de vantul schimbarii care bate prin institutiile publice de la schimbarea administratiei centrale, lasand balta atributiile pe care le au in teritoriu. Ca dovada, nimeni si nimic nu tulbura activitatea constructorilor de la hotelul fantoma.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii