Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:55 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotii de seifuri, prinsi de politistii din Tulcea

ro

10 Dec, 2008 01:43 1906 Marime text
seif_3.jpgCeilalţi doi tineri care şi-au adus aportul la furtul seifului primăriei din Ostrov au fost prinşi, ieri, de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea.

Anchetatorii au fost succinţi în declaraţii, pentru că nu reuşiseră încă să-i audieze pe cei doi suspecţi, cărora au refuzat, deocamdată, să le dea numele. Cert este că fugarii au fost prinşi ieri după-amiază, în localitatea Măcin din judeţul Tulcea, unde  se ascundeau. Poliţiştii au ţinut, însă, să precizeze că întreaga sumă de bani a fost recuperată. Teodor Nedelciu, tânărul în vârstă de 16 ani care a căzut primul în mâinile poliţiştilor, a fost audiat în prezenţa părinţilor şi a unui avocat. La rândul lor, ceilalţi doi urmau să fie audiaţi aseară, după care anchetatorii intenţionau să-i prezinte Parchetului, cu propunere de arestare preventivă. După cum au declarat angajaţii Primăriei Ostrov, cei 47.000 de lei furaţi erau destinaţi oamenilor săraci din localitate, la care ar fi trebuit să ajungă sub formă de ajutor. După ce ar fi pus banii la loc sigur, hoţii intenţionau să arunce seiful în canalul Dunăre-Marea Neagră.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii