Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:21 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotii de semnal TV vor raspunde penal

ro

08 May, 2006 00:00 5098 Marime text

Politistii constanteni ancheteaza tot mai frecvent persoane acuzate ca fura semnal TV# Pagubele inregistrate de operatorii de cablu se ridica, anual, la sute de milioane de lei * Pe langa furturile de semnal TV, operatorii de cablu se confrunta in prezent si cu furturi de echipamente

Ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor cerceteaza in stare de libertate trei persoane din localitatea Valu lui Traian care au receptionat programe TV prin cablu de la o societate din Constanta, fara a detine contract cu respectiva firma. Mariana Alexandru, de 29 de ani, Fevronia Cioroiu, de 54 de ani si Rusalina Ene, de 40 de ani, toate trei din Valu lui Traian, au fost depistate ca in perioada martie 2005 - martie 2006, s-au racordat fara drept la reteaua de cablu, prejudiciul cauzat fiind in valoare de 994 lei noi. Potrivit politistilor, gestul nu este similar, pentru ca, in ultima perioada s-au semnalat foarte multe cazuri de furt de semnal TV. Operatorii de cablu spun ca, acest fenomen a devenit o obisnuinta pentru multi dintre astfel de "abonati", insa nici ei nu stau cu mainile in san. Pana anul trecut, legea penala nu prevedea ca furtul de semnal TV sa fie sanctionat. La vremea respectiva, conectarea ilegala descoperita era reclamata la politie, iar in urma cercetarilor, desi constatau furtul, oamenii legii nu aveau cadrul legal sa-i sanctioneze pe fraudulosi.Proiectul noului Cod Penal prevede si pedepse pentru astfel de fapte. Operatorii de cablu spun ca pentru depistarea fraudulosilor, se apeleaza la lucratorii Inspectoratului de Politie Constanta, care au delegat un ofiter in acest sens. Reprezentantii firmelor de cablu sustin ca, in momentul cand se depisteaza ca persoana respectiva este conectata, fara a avea contract, situatia se verifica in teren iar cetateanul este avertizat ca trebuie sa isi incheie un contract. Prins a doua oara, "abonatul" este atentionat ca risca sa intre sub incidenta legii penale insa a treia oara, intervin politistii. Fraudulosului i se intocmeste un dosar penal iar cazul intra in atentia procurorilor, care, de obicei, dau neinceperea urmaririi penale insa ii forteaza pe fraudulosi sa achite o amenda contraventionala destul de consistenta. Potrivit statisticilor, in municipiul Constanta sunt semnalate aproximativ cinci cazuri pe luna de furt de semnal TV care intra in atentia Politiei. Un lucru mai nou insa, semnalat de aproximativ o luna de zile, este furtul echipamentelor din cutiile de distributie. Pentru depistarea hotilor, operatorii de cablu au demarat o ampla actiune impreuna cu Politia iar cautarile se fac cu precadere in zonele unde se comercializeaza astfel de produse. Demn de specificat este faptul ca aceste echipamente au serii unice iar persoana depistata ca a furat asemenea echipamente risca sa faca inchisoare, sub acuzatiile de distrugere de retele de comunicatii si furt. Operatorii de cablu sustin ca nu raman nepasatori la metodele pe care le aplica fraudulosii pentru a receptiona semnal TV iar pe viitor se vor lua masuri si mai drastice impotriva acestora, pentru ca, pagubele societatilor sunt foarte mari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii