Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:44 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hunedoara Tânăr băut și drogat, prins la volan cu 222 de km/h

ro

06 Mar, 2022 19:10 1637 Marime text
Radar, foto: IPJ Hunedoara

Un şofer de 22 de ani, din municipiul Hunedoara, a rămas fără permisul de conducere pentru şase luni şi va trebui să plătească o amendă de 4.930 de lei, după ce, duminică, 6 martie, a fost prins de poliţişti circulând cu viteza de 222 de km/h pe DN 68, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Potrivit poliţiştilor, şoferul consumase droguri şi alcool înainte de a urca la volan, fiind depistat pozitiv la testarea cu aparatele drugtest şi alcooltest.

„Conducătorul auto nu a oprit la semnalele poliţiştilor, continuându-şi deplasarea, fiind oprit de poliţiştii din cadrul Poliţiei Hunedoara, pe raza localităţii Nădăştia de Sus. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat şi pozitiv la testarea cu aparatul drugtest.

Tânărul a fost sancţionat cu amendă în valoare totală de 4.930 lei, i s-a reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 180 de zile, fiind eliberată dovada fără drept de circulaţie", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală. 

sursa Agerpres 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii