Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:45 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată averea celui care conduce Poliţia Transporturi Constanţa

ro

10 Aug, 2011 00:00 5695 Marime text
Tanase_-_Cornel_Tanase.jpgComisarul-şef Octavian Corneliu Tănase conduce Secţia Regională a Poliţiei Transporturi Constanţa din luna decembrie 2010, după ce a susţinut şi a promovat examenul pentru funcţia rămasă liberă. Conform celor consemnate în propria declaraţie de avere, comisarul-şef Tănase nu deţine niciun teren, în schimb, deţine, din 1998, o jumătate dintr-un apartament, în Constanţa, titularul fiind Ramona Tănase. De menţionat că aceste date sunt puse la dispoziţie de site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române, ultima declaraţie accesibilă a comisarului-şef fiind cea din 2009.

Comisarul-şef Octavian Corneliu Tănase, şeful Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa conduce un VolkswagenPassat, fabricat în 2003. Fără bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, ori obiecte care fac parte din patrimoniul naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro, comisarul-şef Tănase declară că nu are cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau altele asemenea, a căror valoare depăşeşte 300 de euro.

 Tanase-PolitiaTransporturi.jpg

Chiar dacă soţia sa apare în SC Sade Global SRL Cernavodă, comandantul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa a mai declarat că nu are conturi - depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte suma de 5.000 de euro. În ceea ce priveşte datoriile, comisarul-şef a menţionat patru astfel de „probleme". În 2009, comisarul-şef Tănase a câştigat din salariu suma de 48.000 de lei, în timp ce soţia sa a adus în casă 18.000 de lei. Şeful de la Transporturi nu era, cel puţin în 2009, membru în organele de conducere, administrare şi control ale societăţilor comerciale, ale regiilor autonome, ale companiilor/societăţi naţionale, ale instituţiilor de credit, ale grupurilor de interes economic, ale asociaţiilor sau fundaţiilor ori ale altor organizaţii neguvernamentale.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii