Iată ce obligaţii i-a trasat Tribunalul Omul de afaceri Lucian Giuglea află azi dacă se întoarce în arest
Iată ce obligaţii i-a trasat Tribunalul: Omul de afaceri Lucian Giuglea află azi dacă se întoarce în arest
22 Jul, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2576
Marime text
Tribunalul i-a atras atenţia afaceristului că încălcarea cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse va atrage înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive
Magistraţii Completului 1 Urgenţă Vacanţă din cadrul Curţii de Apel Constanţa decid azi dacă omul de afaceri Alexandru Lucian Giuglea se va întoarce în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei judeţene sau va fi cercetat în continuare în stare de libertate. Giuglea a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, după ce ar fi încercat să mituiască un poliţist de la Rutiera Constanţa. Vineri seara, Tribunalul Constanţa a decis punerea în libertate a omului de afaceri, pe care l-a obligat să nu părăsească localitatea de domiciliu. Tot vineri, odată cu propunerea de arestare, procurorii au decis şi trimiterea în judecată a lui Alexandru Lucian Giuglea pentru dare de mită şi abuz de încredere.
Azi, Curtea de Apel Constanţa va analiza recursul formulat de anchetatori împotriva deciziei Tribunalului Constanţa prin intermediul căreia s-a decis punerea în libertate a omului de afaceri Alexandru Lucian Giuglea. În aceeaşi şedinţă, tot Curtea de Apel va judeca şi recursul formulat de Giuglea împotriva interdicţiei stabilite de Tribunal. Oricare va fi decizia Curţii, ea va fi definitivă. Amintim că, la data de 19 iulie, completul de judecată prezidat de Leonard Iustin Bourceanu a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa privind arestarea preventivă a inculpatului Giuglea. De asemenea, Tribunalul a respins şi cererea formulată de către apărătorii afaceristului privind luarea faţă de acesta a măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Cu toate acestea, magistraţii au admis cererea formulată de către avocaţii inculpatului privind luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fără încuviinţarea instanţei. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Constanţa, Giuglea este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Tribunalul i-a atras atenţia bărbatului că încălcarea cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse va atrage înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa spun că, în urmă cu câteva zile, Alexandru Lucian Giuglea ar fi încercat să mituiască un poliţist al Serviciului Rutier Constanţa cu suma de 100 de euro pentru ca aceste din urmă să nu-şi îndeplinească sarcinile de serviciu.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii