Iata cum se judeca la Constanta
Iata cum se judeca la Constanta

Completul
prezidat de magistratul Petre Cristian Dicu a respins şi a admis aceeaşi
plângere, într-o singură hotărâre
La Constanţa,
judecătorii par uneori cuprinşi de dorinţa de a împăca şi capra, şi varza.
Acţionând în acest sens, instanţele pot ajunge chiar la situaţia extremă de a
pronunţa hotărâri în care, în acelaşi timp, şi admit, şi resping plângerile
cetăţenilor.
Într-un proces
intentat Gărzii Financiare Constanţa, judecătorul a respins şi a admis,
concomitent, plângerea societăţii care s-a adresat instanţei. Incredibil, însă
total adevărat, soluţia contradictorie a fost pronunţată de Judecătoria
Constanţa. Povestea stă în felul următor: pe 11 ianuarie anul trecut, SC Mitu
SRL, din Techirghiol, a contestat în instanţă amenda aplicată de Garda
Financiară Constanţa. Reprezentanţii societăţii au solicitat „anularea
procesului verbal seria G nr. 0072522/12.12.2007, ca netemeinic şi nelegal".
Concret, este vorba despre o amendă de 9.000 de lei, aplicată de Garda Financiară,
care, de asemenea, a confiscat de la societate şi suma de 957,8 lei. În
susţinerea solicitării, firma contestatoare a afirmat că procesul verbal
încalcă prevederile art. 16 al. 1 din OG 2/2001, „cu privire la locul
încheierii acestuia, acesta nu descrie fapta şi nu este indicat actul
normativ", şi nici nu poartă ştampila organului constatator. „În ceea ce
priveşte legalitatea", se arată în motivarea deciziei pronunţate de judecătorul
Petre Cristian Dicu, „instanţa constată că procesul verbal cuprinde toate
menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 17 din OG 2/2001,
nulitate ce poate fi constatată şi din oficiu".
A împăcat şi
capra, şi varza
Totodată, se mai
arată că „sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că procesul verbal legal
încheiat face dovada celor menţionate în cuprinsul său până la proba contrară,
probă ce incumbă petentei (n.r. SC Mitu SRL)". Mai mult, judecătorul susţine că
„urmare a administrării probei cu înscrisuri, petenta nu a reuşit să dovedească
contrariul celor constatate în cuprinsul procesului verbal, respectiv
înscrisuri cu care să justifice existenţa în casă a sumei de 957,8 lei, ce a
fost confiscată datorită lipsei documentelor legale justificative". Toate bune
şi frumoase până aici. „Pentru toate aceste considerente", spune instanţa,
„constatând că procesul verbal este temeinic şi legal, în baza art. 34 din OG
2/2001, instanţa va respinge excepţia tardivităţii formulării plângerii
contravenţionale, invocată din oficiu, şi va respinge plângerea formulată de
petenta SC Mitu SRL, ca neîntemeiată, apreciind că sancţiunea aplicată este
proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite". Până aici,
totul în regulă, însă, ajungând la partea cu „pentru aceste motive, în numele
legii, hotărăşte", judecătorul pare fâstâcit şi pronunţă o decizie total
contrară faţă de ceea ce susţinuse până în momentul respectiv. „Admite excepţia
nulităţii absolute, invocată din oficiu", a decis, în cele din urmă, instanţa.
În aceeaşi ordine de idei, a admis şi plângerea pe care a respins-o anterior:
„Admite plângerea formulată de către petenta SC Mitu SRL, în contradictoriu cu
intimata Garda Financiară Constanţa". Judecătorul a dispus şi „anularea
procesului verbal seria G nr. 0072522/12.12.2007, ca fiind nelegal", în
contextul în care, cinci rânduri mai sus, aceeaşi instanţă constatase că
procesul verbal este temeinic şi legal. Astfel, societatea reclamantă a fost,
în final, exonerată de la plata amenzii contravenţionale, în cuantum de 957,8
lei. La o aşa hotărâre, care, în cel mai bun caz, s-ar putea spune că a dorit
să împace şi capra, şi varza, era de aşteptat ca una dintre părţi să
reacţioneze, ambele fiind nedreptăţite, în felul lor. Garda Financiară
Constanţa a atacat decizia contradictorie în recurs, iar Tribunalul a sesizat caracterul
„dublu" al hotărârii şi a trimis dosarul înapoi, spre rejudecare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp