Ieri, în atenţia magistratului care l-a eliberat pe Mazăre Azi, Nicuşor Constantinescu află dacă va fi arestat preventiv (rechizitoriu)
Ieri, în atenţia magistratului care l-a eliberat pe Mazăre: Azi, Nicuşor Constantinescu află dacă va fi arestat
03 Mar, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2284
Marime text
Preşedintele Curţii de Apel Constanţa, judecătoarea Adriana Ispas, va analiza, astăzi, solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de luare a măsurii arestării preventive a lui Nicuşor Daniel Constantinescu, şeful suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa. Tot azi, Adriana Ispas judecă şi contestaţia lui Nicuşor Constantinescu formulată împotriva deciziei judecătoarei Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanţa, care l-a plasat în arest la domiciliu. Această măsură preventivă a fost emisă în dosarul în care Constantinescu este acuzat de subfinanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa
În altă ordine de idei, ieri, judecătoarele Rodica Cosma, Mirela Sorina Popescu şi Francisca Vasile, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, au analizat contestaţia lui Nicuşor Daniel Constantinescu formulată împotriva deciziei Curţii de Apel Constanţa, din data de 6 ianuarie, când şefului suspendat al CJC i s-a permis să se întoarcă la muncă, dar nu i s-a dat voie să comunice, printre alţii, cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa, direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare, precum şi cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie şi execuţie a celor două hotărâri ale CJC care au vizat Centrul Militar Zonal Constanţa.
Rodica Cosma este judecătoarea care a hotărât, în luna aprilie, punerea în libertate a lui Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa, dar şi a afaceristului Avraham Morgenstern. Cei doi fuseseră încătuşaţi, pentru 24 de ore, în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, de Dana Ana, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Mirela Sorina Popescu este judecătoarea care a arestat-o preventiv pe Alina Bica, fostul procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi care a menţinut arestul la domiciliu a afaceristului Grigore Dan Adamescu, patronul Hotelului Rex din Mamaia şi al firmei MegaConstruct. Popescu a majorat pedeapsa aplicată afaceristului bucureştean Dinel Staicu, fost proprietar al echipei de fotbal FC Universitatea Craiova, de Adriana Ispas, preşedintele Curţii de Apel Constanţa, de la 3,4 ani la cinci ani de închisoare. Judecătoarea i-a menţinut în arest, anul trecut, pe Dragoş Emil Petcu, pe Bogdan Mircea Teodorescu şi pe Vlad Ştefan Zaharia, lucrători ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, bănuiţi că ar fi bătut, ameninţat şi lipsit de libertate un investigator sub acoperire autorizat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Francisca Vasile a făcut parte din completul de judecători care I-au condamnat definitiv pe Valentin Şoldan, pe Cristian Ionuţ Ene şi pe Cristian Penescu, poliţişti de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia - Garda de Coastă, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. Francisca Vasile a luat parte şi la condamnarea definitivă a lui Dumitru Iulian Maxim, Andrei Bogdan Călugăru şi Florentin Grasu, poliţişti ai Serviciului Rutier Constanţa, acuzaţi de fapte de corupţie.
Nicuşor Constantinescu mai are un mandat de arestare la domiciliu, acesta fiind emis de judecătoarea Valentina Boboc, din Curtea de Apel Constanţa, care a anulat mandatul de arestare preventivă emis pe data de 20 februarie de judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa, şi a luat faţă de şeful suspendat al CJC măsura arestului la domiciliu. În această ultimă cauză, Constantinescu este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa pentru abuz în serviciu (trei infracţiuni, dintre care două în formă continuată), constituire a unui grup infracţional organizat, coruperea alegătorilor (două infracţiuni), conflict de interese (zece infracţiuni, dintre care cinci în formă continuată), dar şi de tentativă la abuz în serviciu, în formă continuată.
Citeşte şi
Acuzaţiile care i se aduc lui Nicuşor Constantinescu

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii