IGPR Aproape 1.000 de persoane care călătoreau fără bilet de tren, depistate de polițiști
IGPR: Aproape 1.000 de persoane care călătoreau fără bilet de tren, depistate de polițiști
18 Feb, 2017 12:51
ZIUA de Constanta
1422
Marime text
Un număr de 962 de persoane care călătoreau fără bilet au fost depistate, în urma unei acțiuni desfășurate, timp de două zile, în trenuri și în stațiile de cale ferată, informează IGPR.
În zilele de 15 și 16 februarie, Direcția de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu CFR Călători, a organizat o acțiune în stațiile de cale ferată și în trenuri, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională.
Astfel, peste 770 de polițiști de la transporturi au patrulat în 467 de stații CF și peste 700 trenuri de călători.
962 de călători fost găsiți în neregulă și au plătit bilet cu suprataxă, valoarea totală a taxelor și suprataxelor fiind de 10.000 de lei.
Polițiștii au depistat și 10 vânzători ambulanți neautorizați, 5 persoane date în urmărire și 3 bănuite de săvârșirea de infracțiuni, precizează sursa citată.
Totodată, au fost constatate și 29 de infracțiuni și aplicate 377 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 80.800 de lei, dintre care 214 la Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 14 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 71 la HG nr. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, 4 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, iar 74 la alte acte normative.
Au fost confiscate bunuri în valoare de 3.546 de lei.
IGPR precizează că acțiunile de control se vor derula și în perioada următoare, în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii rețele feroviare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii