IGSU Salvatorii au gestionat 4.567 de intervenții în situații de urgență week-end-ul trecut
IGSU: Salvatorii au gestionat 4.567 de intervenții în situații de urgență week-end-ul trecut


Potrivit IGSU, echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 363 de incendii, precum și în alte 485 de intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniției neexplodată etc.
„Din totalul celor 363 de incendii care au avut loc în ultimele trei zile la nivel național, 237 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri) și 3 intervenții la incendii de pădure, fiind afectate peste 1.250 ha de teren și aproximativ 60 ha de litieră.
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 18 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor. În urma acestor evenimente, 11 persoane și-au pierdut viața“ - au mai precizat reprezentanții IGSU.
De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 27 persoane aflate în dificultate.
În perioada de referință, au fost transmise 62 de mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, dintre care 51 de mesaje privind prezența animalelor sălbatice, în județele AG, BC, BN, BV, CV, PH, HR și VN, 8 mesaje privind avertizări de producere a fenomenelor hidrometeorologice periculoase, în județele CS, DJ, HD, MH și VL și 3 mesaje privind avertizări meteorologice imediate, ce au vizat județele HD, OT, TL, TM și VL.
Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompieri, amintim:
❗Un incident rutier care a avut loc sâmbătă dimineață, în județul Bacău, unde echipajele de descarcerare și prim ajutor au intervenit pentru gestionarea urmărilor impactului produs între un autocar și un autotren. Accidentul a avut loc pe DN 2, pe raza localității Dumbrava. Ajunse la locul solicitării, echipajele de intervenți au constatat că în autocar se aflau 76 de persoane. În urma impactului, au rezultat 3 victime. Salvatorii au acordat asistență medicală de urgență celor trei minori aflați printre ocupanți, ulterior aceștia fiind transportați la spital, pentru investigații medicale amanunțite. Restul pasagerilor au fost transportați temporar la Centrul de tranzit Rădăuți, din județul Suceava.
❗O misiune care a presupus efort susținut din partea salvatorilor a avut loc tot sâmbătă, în județul Ialomița, unde pompierii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui incendiu de vegetație uscată și resturi menajere, în municipiul Fetești. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile exista posibilitatea de propagare a flăcărilor la mai multe clădiri. Ajunse la locul intervenției, echipajele de stingere au constatat că focul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 100 ha și că au fost afectate două anexe gospodărești, nelocuite . După mai multe ore de luptă cu focul, incendiul a fost lichidat, fără a fi înregistrate victime.
❗O intervenție solicitantă pentru pompieri a avut loc pe parcursul dimineții de duminică, în județul Giurgiu, unde echipajele de descarcerare și prim ajutor au intervenit la un accident rutier produs între 1 autoturism și un microbuz, pe raza localității Uzunu. În urma impactului au rezultat 4 victime, dintre care 1 încarcerată. Din cauza leziunilor suferite, generate de impactul puternic, persoana încarcerată a fost găsită decedată. Salvatorii au acordat asistență medicală de urgență pentru cele 3 victime din microbuz, iar ulterior acestea au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
❗O altă misiune complexă a avut loc duminică seara, tot în județul Giurgiu, atunci când salvatorii au acționat pentru gestionarea urmărilor unui grav accident rutier. Acesta s-a produs pe DN 6, pe raza localității Stâlpu, între 1 microbuz cu 13 pasageri și 1 autoturism cu 4 ocupanți. În urma acestui eveniment au rezultat 11 victime, dintre care una încarcerată. Pentru gestionarea optimă a situației de urgență a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Salvatorii au scos victima dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și i-au acordat primul ajutor, ulterior aceasta a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la o unitate medicală. Colegii noștri au acordat asistență medicală de urgență pentru restul victimelor, iar ulterior 10 persoane rănite au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate.
„Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin operaționalizarea unor tabere mobile în localități din zona de frontieră, transport persoane și ajutoare materiale.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro“ - au mai precizat reprezentanții IGSU
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp