Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:03 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU Salvatorii au intervenit la aproximativ 1400 de misiuni în ultimele 24 de ore. Unde au avut loc cele mai multe intervenții

ro

09 Nov, 2022 10:16 1088 Marime text
Pompieri în timpul intervenției. Foto: Facebook/IGSUEchipajele operative au fost prezente la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel național. Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.393 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (08.11.2022).

Potrivit IGSU, la nivel național, 1.151 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe solicitări de sprijin fiind înregistrate în zona București-Ilfov (271 cazuri), urmată de județele Mureș (57 cazuri), Timiș (55 cazuri), Sibiu (49 cazuri) și Hunedoara (45 cazuri).

„În ultimele 24 de ore, echipajele operative au acționat pentru stingerea celor 68 de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 171 de misiuni pentru protecția comunităților.

Din totalul celor 68 de incendii care au avut loc în ultimele 24 de ore la nivel național, 23 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), fiind afectate aproximativ 52  ha de teren.

De asemenea, pe parcursul zilei de ieri, pompierii au salvat 3 persoane aflate în dificultate.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 6 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În urma acestor evenimente, 2 persoane și-au pierdut viața în județele Suceava și Tulcea“ - au mai precizat reprezentanții IGSU.


Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:

❗O intervenție complexă a avut loc ieri dimineață în județul Ialomița, unde pompierii militari au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Borănești. Ajunse la locul solicitării, echipajele de stingere au constatat că arderea se manifesta violent, pe o suprafață de aproximativ 160 mp. Pe timpul misiunii de stingere, colegii noștri au acordat îngrijiri medicale pentru două persoane, nefiind necesar transportul acestora la spital. După o luptă continuă cu focul, incendiul a fost lichidat.

❗O misiune care a presupus efort din partea pompierilor militari arădeni a avut loc ieri seară, pe A1, între localitățile Pecica și Nădlac. Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină pentru gestionarea urmărilor unui eveniment rutier produs între un automarfar și un microbuz. Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că, în urma accidentului, au rezultat șapte victime. Acestea au fost evaluate și asistate medical de către colegii noștri, ulterior fiind transportate la spital pentru investigații amănunțite de specialitate.

„Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 236 pompieri salvatori și 176 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.


În continuare, pompierii salvatori rămân la datorie pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro“ - au mai precizat reprezentanții IGSU

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii