Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:01 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Impact cu stalpul de electricitate

ro

30 Sep, 2009 02:28 1058 Marime text

Pană de curent în Nicolae Bălcescu, după ce conducătorul unei autoutilitare a pus la pământ un stâlp de înaltă tensiune. Accidentul a scos la iveală faptul că „şoferul" nici măcar nu are permis de conducere.

Impactul s-a produs ieri, în jurul orei 11.00, pe strada Dispensarului din localitate. Poliţiştii din Nicolae Bălcescu spun că cel care i-a lăsat fără energie electrică pe localnici este Marcel Găină, în vârstă de 27 de ani, din Cuza Vodă. Din cauza lipsei de experienţă în condus dublată de neatenţie, tânărul a pierdut controlul autoutilitarei şi a fost proiectat în stâlpul de susţinere electrică de pe marginea drumului, doborându-l la pământ. Autorităţile sosite la faţa locului pentru a ancheta circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier au descoperit că tânărul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoutilitara aparţine mamei unui prieten de-al acestuia, Dragoş Mihai, în vârstă de 31 de ani, din Cuza Vodă, pasager pe locul din dreapta. Poliţiştii au deschis anchete penale în cazul celor doi tineri. Găină este cercetat pentru conducere fără permis, iar Mihai, pentru că i-a încredinţat cu bună ştiinţă autovehiculul, deşi ştia că nu are permis. Avaria produsă în zonă a fost remediată de lucrătorii Enel.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii