În „horă", şi consilierii Edilul din Kogălniceanu, în birourile DNA (galerie foto)
În „horă", şi consilierii: Edilul din Kogălniceanu, în birourile DNA (galerie foto)Intrat în atenţia anchetatorilor pentru un posibil abuz în serviciu, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Iosif Valer Mureşan, a bătut ieri drumul până la Constanţa, el prezentându-se în faţa procurorilor Serviciului Teritorial Constanţa al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În luna iunie, surse judiciare declarau pentru ZIUA de Constanţa că în cauză s-ar fi început deja urmărirea penală. La ieşirea din sediul DNA Constanţa, unde a petrecut câteva zeci de minute, primarul din Kogălniceanu a declarat că a fost înştiinţat despre faptul că vor fi efectuate alte expertize.
În plus, edilul a mai adăugat că terenul care stă la baza dosarului penal şi pentru care trebuie făcută punerea în posesie ar fi ocupat. În luna iunie 2011, dosarul a plecat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa către Serviciul Teritorial Anticorupţie Constanţa din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Totodată, surse neoficiale spun că averea edilului s-ar afla sub sechestru şi că mai multe persoane ar fi cercetate în dosar, printre care şi consilieri locali. De altfel, ieri, la sediul DNA Constanţa s-au prezentat şi o parte dintre consilierii locali din Mihail Kogălniceanu. Contactat telefonic, şeful Serviciul Teritorial Constanţa al DNA, procurorul Sorin Constantinescu, a declarat că nu poate da declaraţii în legătură cu acest caz, Direcţia Naţională Anticorupţie dând comunicate de presă numai în momentul sesizării instanţei de judecată sau la momentul solicitării luării măsurii arestării preventive.
Declarată de judecători proprietară pe teren
„Dosarul este în faza efectuării expertizelor, trebuie realizată evaluarea terenului. Doamna Mitrofan (nr. proprietara terenului) vrea un teren care este ocupat de o construcţie. Legea spune că dacă terenul este ocupat, poate fi pusă în posesie într-o zonă echivalentă sau dosarul trebuie să fie transferat la Fondul Proprietatea, pentru despăgubiri", a declarat primarul la ieşirea de la DNA. Aşa cum menţionam în ediţiile anterioare, problemele primarului din Mihail Kogălniceanu cu legea anticorupţie par să i se tragă de la modul în care a gestionat repunerea în posesie pe un teren situat în apropierea hotelului Emi a unei localnice care avea o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens. Concret, în loc ca proprietatea să-i fie restituită Elenei Mitrofan, care fusese declarată de judecători proprietară de drept pe circa o treime din suprafaţa terenului cu pricina, edilul pare să fi ignorat complet decizia judecătorilor, vânzând terenul în beneficiul unui individ la rândul său certat cu legea, acuzat fiind de contrabandă cu ţigări şi alte infracţiuni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp