Încă un primar a fost tras pe „linie moartă“ de către DNA Constanţa - Viorel Chiriţă, condamnat definitiv
Încă un primar a fost tras pe „linie moartă“ de către DNA Constanţa - Viorel Chiriţă, condamnat definitiv
03 Dec, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3234
Marime text
Trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, Viorel Chiriţă, primarul comunei I.C. Brătianu, judeţul Tulcea, a fost condamnat definitiv.
Ieri, judecătorii Cristian Deliorga şi Cătălin Jigău, din Curtea de Apel Constanţa, i-au aplicat primarului trei luni de închisoare cu suspendare condiţionată.
Amintim că Viorel Chiriţă a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, iar în acest dosar au mai fost deferiţi Justiţiei Roxana Virginia Dumitru Chiriţă (fiica primarului), pentru fals în declaraţii, folosire de documente ori declaraţii false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene şi înşelăciune, dar şi Viorel Căulea, fost administrator al unei ferme, pentru fals în declaraţii, complicitate la folosirea de documente ori declaraţii false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene şi complicitate la înşelăciune.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA Constanţa arată că, „la data de 28 martie 2011, inculpatul Chiriţă Viorel, în calitate de primar al comunei I.C. Brătianu, judeţul Tulcea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi fără să fie emisă o hotărâre de Consiliu Local sau să fie organizată vreo licitaţie publică, a încheiat un contract prin care Primăria a închiriat inculpatei Dumitru Chiriţă Roxana Virginia, fiica sa, o suprafaţă de 37,5 ha, în schimbul unei chirii anuale de 250 de lei/ha“.
„Ulterior, la data de 12 decembrie 2011, acest contract, împreună cu alte înscrisuri, a fost folosit de către inculpata Dumitru Chiriţă Roxana Virginia pentru susţinerea cererii formulate în vederea obţinerii de fonduri în cadrul Măsurii 112 - Instalarea tinerilor fermieri. Această cerere a fost depusă de inculpată împreună cu înscrisurile anexate la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Constanţa. Printre înscrisurile depuse de către Dumitru Chiriţă Roxana Virginia s-au numărat şi două declaraţii pe proprie răspundere ce conţin date nereale (întocmite de ea şi respectiv de inculpatul Căulea Vasile), din cuprinsul cărora rezultă că inculpata, cu cel puţin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu, a lucrat, în perioada 2009 - 2010, un număr de cinci ore/zi, în cadrul unei ferme administrate de Căulea Vasile. Acest lucru, potrivit Ghidului Solicitantului - Instalarea tinerilor fermieri, reprezenta o condiţie minim obligatorie pentru acordarea sprijinului respectiv. Ca urmare a acestor activităţi, inculpata Dumitru Chiriţă Roxana Virginia a obţinut finanţarea primei tranşe de plată, în valoare totală de 103.758,98 de lei, din care 98.571,03 lei reprezintă fonduri europene, iar diferenţa de 5.187,95 de lei o reprezintă contribuţia de la bugetul naţional. În vederea reparării pagubei produse prin infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor Dumitru-Chiriţă Roxana Virginia şi Căulea Viorel, a fost dispusă măsura asigurătoare a sechestrului asupra a două imobile şi a unui autoturism, până la concurenţa sumei de 103.758,98 de lei“, conform rechizitoriului DNA.
Roxana Virginia Dumitru Chiriţă şi Viorel Căulea au fost achitaţi atât de Tribunalul Tulcea, instanţă învestită iniţial cu soluţionarea cauzei, cât şi de Curtea de Apel Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii