Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:09 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu cu final tragic la o casă din Iași

ro

27 Dec, 2023 13:25 1137 Marime text
foto: Pexels
Astăzi dimineață, la ora 08:10, Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112, despre producerea unui incendiu la o casă în localitatea Ciorani, comuna Belcești.

La fața locului, au fost direcționate de urgență, două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă (ASAS), un echipaj de prim ajutor calificat (EPA) și un echipaj de primă intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, transmite ISU Iași

La sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta cu flacără la acoperișul casei și la două camere pe o suprafață de aproximativ 65 de metri pătrați, cu posibilitatea de propagare la vecinătăți. 

După aproximativ 1 oră și 30 de minute incendiul a fost lichidat. Din nefericire, proprietara, în vârstă de 72 de ani a fost găsită carbonizată, iar o persoană în vârstă de 52 de ani a fost evaluată medical pentru atac de panică, dat a refuzat transportul la spital.

În urma incendiului au ars diverse materiale textile, diverse elemente de mobilier, electrocasnice și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 65 de metri pătrați.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.
  
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.


De asemenea, atragem atenția asupra pericolului folosirii defectuoase a mijloacelor de încălzire, a exploatării necorespunzătoare a buteliilor, a suprasolicitării instalațiilor electrice, de cele mai multe ori acestea duc la pierderea de vieți omenești.

Facem apel către cetățeni să respecte câteva măsuri de prevenire a incendiilor la locuințe, transmite ISU Iași. 


- În primul rând, Nu lăsați copiii nesupravegheați în locuință, cu lumânări aprinse, sobe, plite și/sau aparate electrice aflate în funcțiune;
- În cazul în care instalația electrică este defectă și prezintă surse de pericol (incendiu, electrocutare etc.), repararea acesteia se va efectua numai de către personal autorizat; 
- Nu utilizați aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte;
- Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
- Nu așezați sau păstrați butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură;
- Nu folosiți flacără pentru verificarea etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;
- Nu încălziți cu flacără buteliile și nu le folosiți culcate, răsturnate sau înclinate;
- Nu transvazați gazul din butelie în orice alte recipiente și nu folosiți butelii improvizate;

- Nu folosiți butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
- Nu folosiți sobe și alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum și aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile;
- Nu depozitați materiale combustibile în incinta centralei termice de la subsolul locuinței;
- Verificați coșurile de evacuare a fumului, reparați-le, izolați-le termic și curățați-le periodic;
- Nu lăsați mâncarea pe foc nesupravegheată.



Citește și:

Incendiu la Ferma DacilorA șaptea victimă carbonizată, un copil
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii