Incendiu la Mănăstirea de maici Vovidenia, de rit vechi, din județul Tulcea. Este al treilea incendiu de aici din ultimii ani
Incendiu la Mănăstirea de maici Vovidenia, de rit vechi, din județul Tulcea. Este al treilea incendiu de aici
11 Aug, 2020 00:24
ZIUA de Constanta
2726
Marime text
- Incendiu la două case nelocuite din incinta Mănăstirii Vovidenia din localitatea Slava Rusă.
Ieri după amiază, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea a fost anunțat, printr-un apel la 112, despre un incendiu care a cuprins două case nelocuite din incinta Mănăstirii Vovidenia din localitatea Slava Rusă.
Nicolae Botezatu, purtătorul de cuvânt al instituției spune că „la locul solicitării s-au deplasat de urgență trei echipaje, din cadrul Stației de pompieri Babadag, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de pompieri Tulcea”.
La ajungerea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la vegetație uscată, lăstăriș, mărăciniș pe o suprafață de 300 mp și la două case dezafectate din curtea mănăstirii.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite.
Din fericire, nu au fost victime, iar prin intervenția promptă a salvatorilor s-a îndepărtat pericolul de propagare a incendiului la alte obiective aflate în apropiere.
Cauza probabilă producerii incendiului a fost foc deschis în spații deschise.
Nu este prima dată
Aici, în anii trecuți au mai fost incendii, din nefericire unul cu victime.
Astfel, acum doi ani, în dimineața zilei de 24 iunie 2018, Stația de pompieri Babadag a fost solicitată să intervină, pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifestă la o casă din Mănăstirea de maici "Vovidenia" din localitatea Slava Rusă.
S-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și cinci subofițeri.
Florentin Daciu, purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea spunea atunci că, din nefericire în interior se afla o femeie, în vârstă de 73 de ani, decedată.
Un alt puternic incendiu a izbucnit, în noaptea de 24 noiembrie 2014.
Atunci nu au fost înregistrate victime, însă două chilii au fost făcute scrum.
Conform purtătorului de cuvânt de atunci al ISU Tulcea, Angela Tulceanu, incendiul a pornit după ce o călugăriţă a pus lemne pe foc în soba din încăperea în care locuia.
Cele 12 călugăriţe care locuiau în chiliile cuprinse de flăcări au reuşit să se salveze şi să scoată la timp afară mai multe icoane vechi.
Despre mănăstire
Mănăstirea Vovidenia este o mănăstire de maici de rit vechi aflată în satul Slava Rusă, din comuna Slava Cercheză, județul Tulcea.
Își are originile în secolul XVII, când călugarii ruși veniți aici după ruptura produsă în biserica rusă în timpul patriarhului Nikon, ridică un mic schit cu chilii de lemn și o biserică mică de lemn.
Călugarii se retrag în zona împădurită, unde construiesc o altă biserică, tot din lemn, pe locul unde se află acum Mănăstirea Uspenia.
Mănăstirea este cunoscută mai ales datorită faptului că este singura mănăstire ortodoxă de maici de rit vechi din lume.
Sursa foto: ISU Delta Tulcea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii