Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:53 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Trei ani de la tragedie

ro

01 Oct, 2024 09:19 1230 Marime text
  • 113 persoane internate la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța și-au văzut moartea cu ochii, iar șapte persoane și-au pierdut viața

Au trecut trei ani de la incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, care a fost exact ca un vârf de iceberg care lovește în sistemul sanitar fragil, în plină pandemie de COVID-19.

Nu a fost și nu este singurul spital care a fost afectat de un incendiu, iar tragedia de la Constanța a fost cu atât mai mare că s-a petrecut fulgerător, într-o instituție în care nu au fost făcute investiții majore înainte de eveniment, vorbind aici de instalațiile electrice care ar fi necesitat o aducere la zi a lor sau de orice investiție ce ține de siguranța pacienților.

În spital se aflau 113 persoane, iar la Terapie Intensivă erau zece pacienți. Șapte persoane și-au pierdut viața în urma acestei tragedii, iar celelalte trei persoane ce erau internate în Secția de Terapie Intensivă au murit în zilele următoare. Cele șapte persoane decedate în urma incendiului din Constanța sunt Iliana Satcâu (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase), Georgeta Alupoaie (decedată la Spitalul Militar), Maria Cristescu (decedată la Spitalul Județean), Paraschiva Datcu (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase), Negisar Bevlit (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase), Angela Paladi (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase) și Maria Stoica (decedată la Spitalul de Boli Infecțioase).

Trei ani de la tragedia de la 1 octombrie 2021. Pacienții se aflau în saloanele ATI, pentru a se salva de Covid-19, iar corpul lor fragil a suferit arsuri sau s-a intoxicat de fum. Imaginile care au apărut în presă la două luni după incendiu sunt încă adânc întipărite. O structură veche de aproape un secol, afectată de un incendiu puternic au format un crunt sfârșit pentru cei internați.
 
La o lună și jumătate de la cumplitul incendiu din 1 octombrie, Primăria Constanța a emis un document de urbanism pentru Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, document care este valabil 24 de luni. Se are în vedere consolidarea, modificarea și reabilitarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase. Primarul Constanței, Vergil Chițac a anunțat, la începutul lui noiembrie 2021, că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase va intra în proces de reabilitare. Proiectul are o valoare totală de 25.051.754,69 lei, din care  valoare eligibilă 16.881.120,81 lei.
 
Revenind la ziua incendiului, pe seară, după ce acțiunea de stingere a incendiului s-a încheiat și transportul persoanelor către spitale din județ s-a realizat cu succes, Raed Arafat a susținut o conferință de presă în cadrul Spitalului Județean Constanța, unde a discutat despre cum s-a intervenit la incendiul produs pe 1 octombrie 2021.
 

„Primul echipaj de intervenție a sosit la 9.56. Resursele puse la dispoziție de ISU au fost de 5 ofițeri, 128 subofițeri, 51 mijloace. SAJ ce s-a calculat la fața locului - au fost 10 ambulanțe, posibil altele care au mai plecat cu pacienții”


Au mai fost mobilizate din județul Ialomița o ambulanță de multiple victime și o ambulanță de prim ajutor, din jud. Călărași o ambulanță multivictime, 7 de prim ajutor și de la Galați o ambulanță multivictime”, spune șeful DSU, Raed Arafat.

 
Alături de Raed Arafat a participat și Cristian Radu, prim adjunct al IGSU, Rodica Tudoran, șefa UPU de la SCJU, prefectul Silviu Coșa, Cristina Schipor, șefa DSP Constanța.

 

„Incendiul s-a manifestat în secția de ATI, pe o suprafață de 250 mp", a spus colonelul Cristian Radu. 

 

„Incendiul a fost lichidat la 10.55, la o oră de la apel. În spital au fost 125 de pacienți internați. 5 pacienti non-covid și 120 pacienți covid, din care 10 la ATI", a spus Arafat.

 

„După verificarea cifrelor, la acest moment nu este necesară evacuarea unor pacienți în alte județe. Nu avem pacienți cu arsuri. Ei vor rămâne în județul Constanța. Au fost identificate 201 paturi care au fost activate", a spus Arafat.

 

„Sunt mici mișcări ale pacienților între spitale. Pacienții au fost împărțiți între trei spitale - SCJU, Spitalul Militar și Spitalul de Pneumolgoie. În SCJU s-au internat 16 pacienți - din care 8 pacienti ATI covid. Restul până la 42 au fost transferați la Palazu și la Agigea. Acum mai sunt 6 pacienți și cei trei membri ai personalului sanitar, în curs de evaluare. La Spitalul Militar au ajuns 29 de pacienți și un pacient a decedat în timpul transportului. În acest moment, la Pneumologie sunt 50 de pacienți”, spunea Rodica Tudoran.

 

„Am avut 7 persoane decedate. La început s-a confirmat cifra de 9. Când raportăm date în dinamică astfel de lucruri se întamplă", a spus Arafat.

 
Vizita lui Alexandru Rafila  

În ianuarie 2022, Alexandru Rafila, ministrul sănătății a vizitat unitata medicală. Rafila a discutat cu autoritățile locale și conducerea spitalului în vederea redeschiderii secției, pentru a acorda asistență medicală bolnavilor de COVID-19, în condiții de siguranță. Acesta a menționat că nu este admisibil ca după 4 luni de la incendiu să fie închis spitalul. „Şi spitalul din Constanţa a fost victima unui incendiu nefericit şi trebuie şi acolo să redăm sistemului de sănătate o capacitate, care este dublată de profesionişti foarte buni, încât să fim într-adevăr pregătiţi.Mi s-a părut foarte ciudat că, după un an de zile la Institutul „Matei Balş”, după mai multe luni de zile de la Constanţa, lucrurile au rămas blocate şi a trebuit să facem acum, în ultimele săptămâni, eforturi ca activitatea acestor instituţii să se reia. Este important să dispunem de toate resursele necesare”, spunea Alexandru Rafila în timpul vizitei.


Citește și:

Spitalul de Boli Infecțioase Constanța se extinde
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii