Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:25 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu provocat de joaca unui copil

ro

29 Jul, 2003 00:00 1279 Marime text

Numai saptamana trecuta, au ars peste o suta de metri patrati de acoperisuri din lemn, carton asfaltat si tigla, mobilier si aproximativ zece tone de paie si gunoi de grajd

Pompierii militari au fost sesizati, ieri dupa-amiaza, de producerea unui incendiu in localitatea Cumpana, la locuinta lui Ion Banu, caruia i-au ars un mobilier si numeroase articole de imbracaminte. Adrian Dragusin, copilul familiei, se juca in pat cu un chibrit aprins, pe care l-a scapat pe jos, incendiind camera. Din fericire, copilul a scapat nevatamat. Pompierii au reusit lichidarea incendiului in aproximativ o ora de la producerea sa. In cursul saptamanii trecute, pompierii au fost destul de solicitati pentru stingerea mai multor incendii. Cele mai frecvente situatii de acest gen au avut loc in gospodarii si au fost produse din neatentie sau intentionat. Au ars, in totalitate, peste o suta de metri patrati de acoperisuri din lemn, carton asfaltat si tigla, mobilier si aproximativ zece tone de paie si gunoi de grajd. Incendiile au fost cauzate, in general, de flacara deschisa sau scurtcircuite electrice produse de izolatii necorespunzatoare. Intr-unul dintre cazuri focul a fost provocat de actiunea intentionata a unui vecin aflat in stare de ebrietate, dar au mai fost si cazuri in care parjolul s-a declansat de la o tigara aruncata la intamplare sau din cauza copiilor care s-au jucat cu chibrituri. Incendiile au mai fost produse si de defectiuni la sistemele de alimentare, dar si de scantei purtate de vant. Tot saptamana trecuta, au fost duse la bun sfarsit si unele activitati de prevenire. Astfel, au fost efectuate, dupa cum se si planificase, noua controale tehnice de prevenire a incendiilor, la tot atatia agenti economici. Pe timpul verificarilor au fost desfasurate analize cu factori de conducere si specialisti cu privire la activitatea de aparare impotriva incendiilor, precum si alte instructaje, la care au participat peste 160 de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate opt sanctiuni contraventionale si au fost primite spre solutionare trei petitii din partea constantenilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii