Tragedia nopţii în România. Mama şi fiul morţi. Cum a fost posibil. Medicii nu au mai putut face nimic (galerie foto)
Tragedia nopţii în România. Mama şi fiul morţi. Cum a fost posibil. Medicii nu au mai putut face nimic (galerie
25 Feb, 2019 03:54
ZIUA de Constanta
3163
Marime text
Două persoane și-au pierdut viața în urma unui incendiu puternic izbucnit, în noaptea de 24 spre 25 februarie, la o locuință din comuna Schitu, anunţă ISU Olt.
Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a declarat pentru ZIUA de Constanţa că „la locul evenimentului au acționat pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD”.
Oficialul ISU Olt mai spune că „în momentul sosirii echipajelor, casa ardea generalizat, iar după pătrunderea în locuință, pompierii au găsit trupurile neînsuflețite ale proprietarei, în vârstă de 68 de ani și fiului acesteia, în vârstă de 40 de ani. Cele două persoane prezentau arsuri pe întreaga suprafață a corpului”.
Pentru lichidarea incendiului și eliminarea efectelor negative pompierii au acționat aproximativ patru ore.
Focul a distrus acoperișul locuinței, pe circa 150 de metri pătrați și bunurile din interior.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este jarul căzut din sistemul de încălzire.
Recomandări:
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt reamintește cetățenilor măsurile de prevenire a incendiilor ce pot fi provocate de sobele cu sau fără acumulare de căldură:
- Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
- Folosiţi soba numai cu uşa închisă;
- Aşezaţi o tavă metalică în faţa sobei, în dreptul ușii;
- Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
- Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins.
Sursa foto: ISU Olt

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii