Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:39 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie în România. Patru copii au ars de vii. Alte patru persoane au ajuns la spital

ro

16 Jan, 2020 02:10 4841 Marime text
În această noapte, în jurul orei 22:35, pompierii de la ISU Timiş, au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu la o casă, alcătuită din două apartamente, pe strada Memorandului, din Timișoara.

Elena Megherea, purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, a declarat pentru ZIUA de Constanţa că "din primele informații primite de la apelant, salvatorii au fost informați că în interiorul locuinței ar fi un adult şi patru minori".
 
Oficialul ISU Timiş mai spune că la locul intervenției s-au deplasat cinci autospeciale de stingere, trei echipaje SMURD, două ambulanțe SAJ cu medic, două ambulanțe SAJ cu asistent medical și o autospecială de transport personal și victime multiple.


La sosirea echipajelor la faţa locului, incendiul se manifesta într-o cameră și pe holul locuinței cu o degajare mare de fum.
În cele două apartamente locuiau nouă persoane: patru adulți și cinci minori.

Dintre acestea cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale, trei adulți și un adolescent de 14 ani fiind transportați la spital, iar un alt adult a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital.
 
Pentru identificarea posibilelor victime s-au constituit echipe de căutare-sălvare în interiorul imobilului.

Din nefericire patru copii au murit.


Pompierii lucrează pentru evacuarea completă a fumului și înlăturarea efectelor negative ale incendiului.

Sursa foto: Captură video
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii