Incepe repartizarea suplinitorilor
Incepe repartizarea suplinitorilor
03 Aug, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
827
Marime text
Aceasta se va face in ordinea descrescatoare a notelor
Anul acesta, la repartizarea computerizata a suplinitorilor, care se va face la nivel judetean, vor participa candidatii care la concursul national unic de ocupare a posturilor vacante din invatamantul preuniversitar din 2004 au obtinut note mai mari sau egale cu 5, la care se adauga candidatii de anul trecut, cu note mai mari sau egale cu 7, carora li s-a redus postul. De asemenea, candidatii care au obtinut la concursul din 2003 note peste sapte, carora li s-a redus postul si au participat si la concursul din 2004, pot opta intre nota din 2003 si nota din 2004. Potrivit declaratiilor inspectorului scolar general adjunct, Constantin Boroianu, cea de-a a IV-a etapa a repartizarii necomputerizate din data de 5 august, in sedinta publica, a cadrelor didactice, se va realiza pentru candidatii care au participat la concursul national unic de ocupare a posturilor vacante din invatamantul preuniversitar in iulie 2004, care au obtinut cel putin media cinci, si pentru cei care au participat la concursul din 2003 si care au obtinut minimum media sapte, dar nu au fost repartizati computerizat. Repartizarea se va face si pentru candidatii cu a doua specialitate, alta decat aceea la care au participat la concursul national unic de ocupare a posturilor vacante, care au obtinut cel putin nota cinci. Repartizarea se va face in ordinea descrescatoare a notelor.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii