Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:28 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incident la Vama Veche. Un şofer beat şi fără permis a trecut ilegal frontiera în Bulgaria. Ce le-a spus poliţiştilor de frontieră

ro

09 Jun, 2017 15:04 4440 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Vama Veche au identificat trei tineri cetăţeni români şi o tânără din Columbia care au încercat sa ajungă in Bulgaria, fără sa efectueze controlul de frontieră. Şoferul român, un tânăr constănţean, conducea sub influenta alcoolului şi avea permisul de conducere suspendat.
 
În data de 08.06.2017, în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, o persoană de sex masculin care conducea un autoturism marca Peugeot, înmatriculat în România. În autoturism, împreună cu şoferul, mai călătoreau trei pasageri.
 
În momentul în care polițiștii de frontieră i-au solicitat documentele pentru efectuarea controlului de frontieră, şoferul a pornit mașina si a trecut pe lângă toneta de control, fără a prezenta documentele, continuându-şi deplasarea spre teritoriul Bulgariei.
 
Imediat, un echipaj mixt format din polițiști de frontieră români şi bulgari a pornit la urmărirea autovehiculului, oprindu-l la 400 metri pe teritoriul Bulgariei. Autovehiculul împreună cu șoferul și pasagerii au fost duși în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche pentru clarificarea situaţiei.
 
În urma controlului documentelor, polițiștii de frontieră au constat că șoferul este cetăţeanul român P.A., în vârstă de 22 de ani, domiciliat în municipiul Constanţa. De asemenea, pasagerii din autoturism erau doi tineri cetăţeni români, în vârstă de 22 si 26 ani şi o tânără din Columbia, în vârstă de 26 ani.
 
Deoarece şoferul mirosea a alcool, polițiștii de frontieră au solicitat sprijinul unui echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Constanţa, pentru a efectua testarea cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,35 mg/l.
 
De asemenea, s-a mai stabilit ca şoferul avea permisul de conducere reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Tânărul a declarat că trecuse frontiera fără efectuarea formalităţilor deoarece înțelesese greșit semnul făcut de un poliţist de frontieră bulgar, crezând că îşi poate continua deplasarea.

 
În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ieşirea din ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce i-a fost suspendat sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
 
Sursa foto: Politia de Frontiera
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii