Incident neobișnuit în Capitală Un elicopter militar american a aterizat forțat pe stradă, în piața Charles de Gaulle (galerie foto și video)
Incident neobișnuit în Capitală: Un elicopter militar american a aterizat forțat pe stradă, în piața Charles
15 Jul, 2021 10:58
ZIUA de Constanta
3304
Marime text
- Un elicopter al Armatei americane a aterizat forțat în București, în Piața Charles de Gaulle, chiar pe șosea, în sensul giratoriu, unde a doborât mai mulți stâlpi de iluminat.
Acesta poate fi văzut în imagini cum, dintr-un grup de elicoptere care zburau deasupra Bucureștiului, pierde din altitudine și aterizează forțat pe unul dintre principalele bulevarde din Capitală (bulevardul Aviatorilor), în Piața Charles de Gaulle, informează Digi24.
Evenimentul nu s-a soldat cu victime.
În urma incidentului au fost avariate două maşini şi doi stâlpi de iluminat, au declarat reprezentanţii Brigăzii Rutiere.
Se pare că elicopterul participa la un zbor de antrenament pentru Ziua Aviaţiei.
„Ambasada SUA a luat cunoștință de incident și urmărește îndeaproape evoluțiile. Înțelegem că nu au existat răniți. Lucrăm alături de partenerii noștri români pentru rezolvarea situației și vom furniza informații actualizate pe măsură ce vor deveni disponibile”, informează un comunicat al Ambasadei SUA.
Sursă foto și video: Facebook.com / Marius Călin Todorut, Andrei Rosu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii