Inconștiență criminală pe Autostrada A2 București-Constanța Șofer ucrainean în comă alcoolică și drogat depistat la volanul unei autocisterne încărcată cu GPL (VIDEO)
Inconștiență criminală pe Autostrada A2 București-Constanța: Șofer ucrainean în comă alcoolică și drogatDin informațiile primite în timp real de la apelanți, cu privire la poziția vehicului, polițiștii au reușit interceptarea acestuia pe autostradă, la kilometru 135, în zona municipiului Fetești, județul Ialomița.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat, de 44 de ani, cetățean ucrainean.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cisterna respectivă este destinată transportului de gaz petrolier lichefiat, iar, la momentul depistării, aceasta era încărcată cu 19,61 tone de combustibil.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Totodată, polițiștii au dispus măsura reținerii conducătorului auto, pentru 24 de ore, iar, în cursul acestei zilei, va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Mulțumim cetățenilor, pentru spiritul civic de care au dat dovadă!“ - au precizat reprezentanții Poliției Române.
Citește și:
Pericol pe Autostrada A2Șoferul unei cisterne, cu numere de Ucraina, cu o alcoolemie de 1,67, circulă haotic (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!