Inculpatii in dosarul "Druga" vor ajunge la testul poligraf
Inculpatii in dosarul "Druga" vor ajunge la testul poligrafSolutia politistilor nu a satisfacut pretentiile reclamantilor
In urma articolului "Politisti si cutitari", aparut in cotidianul "ZIUA de Constanta" in numarul de miercuri, 8 ianuarie 2004, politistii constanteni din cadrul Sectiei 1 au reluat cercetarile in dosarul "Druga" * Bogdan Druga afirma ca, in urma cu trei luni, un individ l-a atacat si ranit cu un cutit * Victima l-a identificat pe agresor in persoana unui barbat cunoscut sub numele de Fekete * In urma anchetei derulate de politistii Sectiei 1, atacatorul identificat initial de victima a fost substituit de un alt barbat, care ulterior nu a fost recunoscut de cel atacat * Chestorul Traian Jipa, comandantul Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, a ordonat reanalizarea si rezolvarea competenta a acestui dosar, dar rezolutia finala nu a satisfacut partea vatamata * Familia Druga va solicita supunerea martorilor la testul poligraf
Precum mentionasem si in ultimul nostru material, pana la aparitia articolului nostru, ancheta demarata in dosarul "Druga" se impotmolise. Politistii Sectiei 1 care s-au ocupat de dosar ajunsesera la niste rezultate provizorii, reusind identificarea unui alt vinovat de comiterea agresiunii din data de 9 octombrie 2003. Organele de cercetare penala au gasit un individ, pe nume Emanoil Gheorghiu, care a declarat ca el s-a luat la bataie cu Bogdan Druga. Potrivit lui Gheorghiu, totul fusese un incident regretabil, pornit de la o banala intentie de a-si satisface necesitatile fiziologice. Mai mult, potrivit declaratiei sale, luata de buna de politisti, nici nu a existat vreodata vreun cutit. Politistii l-au amendat contraventional pe individ si s-au gandit ca dosarul "Druga" a fost ca si rezolvat. Problema este insa cu totul alta, si anume ca victima, Bogdan Druga, precum si ceilalti martori din familia Druga nu il cunosc pe acest presupus agresor. Bogdan Druga si mama sa Elena au protestat impotriva acestei "solutionari" si au insistat ca adevaratul vinovat sa fie tras la raspundere. Politistii condusi de inspectorul Valentin Niculita, seful Formatiunii Ordine Publica din cadrul Sectiei 1, au tinut-o insa una si buna cu "realitatea de necontestat a variantei sustinute" de ei si, potrivit declaratiei victimei, chiar le-au recomandat celor din familia Druga sa o lase mai moale si sa lase totul asa cum este. Suficienta si comoditatea anchetatorilor au fost insa tulburate de articolul aparut in cotidianul "ZIUA de Constanta", care a avut rolul de a agita spiritele. Intre timp, mama victimei, Elena Druga, a ajuns in audienta la chestorul Traian Jipa, comandantul Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta. Acesta a dispus imediat reluarea anchetei. Toata lumea credea la acel moment ca, in acest fel, se vor lua in calcul si alte amanunte ale cazului care, din motive diverse, au fost lasate la o parte initial de catre anchetatori. Din pacate, reluarea cercetarilor si confruntarilor nu a avut rezultatul scontat. Un comunicat la Politiei ne aducea in atentie faptul ca acel Fekete chiar nu ar fi fost in tara in momentul "atentatului". Deci, cu acest argument "forte", politistii au incheiat, dupa parerea lor, dosarul "Druga". Aceasta "nebuloasa dubioasa" atrage atentia insa asupra unor anumite chestiuni de etica profesionala. Recapituland pentru moment primele etape ale cercetarii, initial, politistii nici nu au incercat sa afle cine este acel Fekete sau macar sa identifice numele exact al acestuia sau al "marului discordiei" considerat ca irelevant si denumit Alina Feher. Politistii au tratat cu superficialitate cazul, chiar daca au recunoscut la un moment dat ca povestea spusa de pseudo-atacatorul Gheorghiu este cusuta cu ata alba.Reluare...
Zilele trecute, am vorbit cu cativa vecini ai familiei Druga, care, prin ceea ce am auzit, sustin afirmatiile familiei Druga. Readucem in atentia opiniei publice filmul evenimentelor din seara fatidica. Bogdan Druga si mama sa Elena au povestit ca, in seara de 9 octombrie 2003, un taxi a oprit in fata casei lor. In autoturism se aflau trei persoane, doua de sex feminin si un barbat in jurul varstei de 40 de ani. Din afirmatiile lui Bogdan Druga a reiesit ca barbatul din masina se numea Fekete si ca ar fi fost tatal unei fete disparute de la domiciliu. In opinia lui Druga, nu exista dubii in privinta identitatii atacatorului, baiatul cunoscandu-l bine din vedere pe acesta. Bogdan o cunoscuse in urma cu patru ani pe fata disparuta, dar nu mai stia nimic de soarta acesteia de multa vreme. Fata disparuta, pe nume "Alina", fusese prietena unui bun amic de-al lui Bogdan. Dupa ce a oprit taxiul cu cele trei persoane la bord, Fekete ar fi sunat la poarta familiei Druga. Crezand ca la acea ora tarzie era vreun client pentru butelii (familia Druga detine in curtea imobilului un mic centru de butelii), Bogdan a iesit afara, apropiindu-se de taxi. Dorind sa afle ce anume solicita clientii, baiatul s-a aplecat peste geamul portierei drepte a autoturismului intrand in vorba cu cele doua pasagere din spate. In acel moment, Fekete, coborand din masina, l-a surprins pe Bogdan cu un cutit pe care i l-a pus la gat. In acelasi timp, l-a somat pe baiat sa spuna unde este fata lui, Alina. Inspirat pe moment, Bogdan a reusit sa departeze lama cutitului de la gat parand cu mana. Din miscare, cutitul lui Fekete i-a sectionat degetele tanarului. Observand ca afara se petrece ceva ciudat, un var al lui Bogdan a iesit din casa inarmat cu o teava de aspirator. Fekete l-a atacat si pe acesta din urma cu cutitul, dar fara sa-l atinga. Cu o lovitura bine plasata, Bogdan a reusit sa-l imobilizeze pe atacator. In timpul altercatiei, geamul portierei din dreapta taxiului a fost spart, teava de aspirator din mana varului lui Bogdan lovind intamplator geamul masinii. Ulterior, taxiul cu cei trei clienti a disparut. Familia Druga, speriata de cele intamplate, a anuntat imediat Politia. Un echipaj al Sectiei 1 de Politie s-a deplasat la domiciliul familiei Druga pentru constatarea evenimentului. Bogdan Druga a fost gasit cu un prosop infasurat in jurul manii unde fusese taiat de atacator. Prosopul respectiv, patat cu sange, este pastrat si acum de Elena Druga, mama lui Bogdan.Dreptate cu "detectorul de minciuni"
Chiar daca eforturile chestorului sef Traian Jipa nu au fost spre satisfactia familiei afectate de atacul "cutitarului necunoscut", recentele infatisari la sectiile de politie nu au facut altceva decat sa complice lucrurile in cazul acesta. In situatia in care pentru familia Druga este de neconceput sa li se bage efectiv pe gat un individ care a recunoscut ca ar fi vinovat de o fapta necomisa, acestia ne-au anuntat ca vor solicita supunerea la testul poligraf a martorilor adusi de anchetatori. Chestia uimitoare este ca victimele nu accepta in ruptul capului versiunea Politiei. Familia Druga, si nu numai, nu intelege cum este posibil ca o persoana sa figureze in acelasi timp in doua locuri diferite de pe mapamond, respectiv Italia si Romania, si asta referitor la atacatorul Fekete. Bineinteles ca dovada oficiala cea mai solida este argumentul celor de la Politia de Frontiera, care ar fi consolidat varianta politistilor spunand ca acel "Fekete" nu ar fi fost in Romania la momentul producerii atacului armat. Conform declaratiei chestorului Jipa, familia Druga nu va avea castig de cauza din cauza faptului ca presupusul autor al atacului era oficial in strainatate. In ceea ce priveste solicitarea familiei, privind supunerea celor suspectati la testul poligraf, Traian Jipa a spus ca este necesara doar o simpla cerere si, nu in ultimul rand, consimtamantul celor care urmeaza a fi testati.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp