Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:43 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infractori sub 18 ani

ro

07 Oct, 2009 02:32 1323 Marime text

Nici nu au împlinit încă vârsta majoratului şi au deja antecedente penale. Trei tineri din Bărăganu au intrat, din nou, în atenţia poliţiştilor constănţeni, după ce au încercat să fure o Dacie.

Tentativa de furt calificat s-a consumat în noaptea de luni spre marţi. O echipă de poliţişti din cadrul Secţiei 5, împreună cu un echipaj de jandarmi, i-a surprins în flagrant, în timp ce dădeau târcoale autoturismului autohton, uitându-se în stânga şi în dreapta. Tinerii au fost abordaţi de oamenii legii înainte de a trece la fapte. Cei trei au fost identificaţi drept Marius B., în vârstă de 17 ani, Alexandru P., în vârstă de 16 ani, şi Marian A., în vârstă de 15 ani, toţi din Bărăganu. Minorii sunt cercetaţi penal pentru tentativă la furt calificat. Ancheta a scos la iveală faptul că tinerii nu se află la prima faptă penală. Mai mult decât atât, cei trei prieteni sunt clienţi fideli ai poliţiştilor din localitatea de origine, „faimă" pe care şi-au făcut-o după mai multe furturi şi tentative de furt de acest gen.

Delincvenţa juvenilă, în creştere

Începutul lunii trasează o tendinţă negativă în ceea ce priveşte fenomenul delincvenţei juvenile la Constanţa. Cazul vine la doar câteva zile după cele trei evenimente care au avut în prim plan minori cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani, transformaţi în infractori. Reamintim că doi tineri, de 10 şi 13 ani, au fost protagoniştii spargerii unui magazin alimentar, un tânăr de 17 ani a spart un magazin de electronice, iar o fată de 14 ani a încercat să spargă o locuinţă din centru.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii