Infractorii minori, o problema acuta a Politiei Constanta
Infractorii minori, o problema acuta a Politiei Constanta
29 Oct, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
806
Marime text
Politistii muncesc, magistratii dispun cercetarea in libertate
In ultimii doi-trei ani, legislatia noastra penala s-a modificat radical. In incercarea disperata de a fi primiti in Uniunea Europeana, suntem in stare sa facem orice ca sa primim macar un zambet stramb din partea occidentalilor, sa ne simtim si noi in randul lumii. Numai ca am luat exact ceea ce era mai rau si nici un lucru bun. Suntem atat de disperati sa demonstram ca la noi se respecta drepturile omului, incat nu ne dam seama ca, prin aceasta, incalcam drepturile altora. Multa vreme, Constanta a fost terorizata de gasca lui Franiuc care ajunsese sa comita mai mult de 30 de infractiuni fara ca politistii sa poata face nimic. Micii infractori erau retinuti si prezentati magistratilor cu propunere de arestare, dat fiind pericolul faptelor comise, dar magistratii le dadeau drumul sub motivul ca nu au inca 16 ani impliniti. Abia intr-un tarziu, Sectia 1 a reusit sa-i bage la racoare dupa ce i-a prins in flagrant. A urmat apoi Ionut Cristian Petre, minorul in varsta de 14 ani care pana la momentul de fata a comis peste 30 de furturi de masini, de preferinta Dacii albe, pe care le fura ca sa se plimbe cu ele. Aceeasi problema, infractorul este minor, nu are discernamant, prin urmare nu avem ce-i face, dau din umeri magistratii. De parca, in afara de arestare, n-ar mai exista nici un fel de alta masura ca sa poata fi luata impotriva infractorilor minori. Nimeni nu pare a tine cont de faptul ca un copil de 14 ani, la volanul unei masini, in plus lipsit de discernamant, poate omori un nevinovat pe strada. Politistii din cadrul IPJ Constanta au ajuns intr-o asemenea situatie incat, atunci cand sunt de serviciu, il cheama pe Ionut in sediul politiei, ii dau mancare, apa si ii tin de urat, numai ca sa nu-l lase pe strada, unde, in drum spre casa, poate fura cel putin trei Dacii. Vorba unuia dintre oamenii legii, poate in momentul in care o sa dea cu masina furata peste un magistrat pe sosea, se vor hotari sa-l bage la zdup. Recent, politistii Sectiei 5 au prins trei hoti de masini din Tulcea, dintre care cel mai in varsta avea 16 ani. Bineinteles, nici unul dintre ei nu avea permis de conducere. Dand dovada de o ingeniozitate deosebita pentru varsta lor, cei trei furasera un autoturism din Tulcea si alte trei din Constanta. Ca sa li se piarda urma, schimbasera intre ele numerele de inmatriculare ale autoturismelor si, in plus, mai savarsisera si cateva furturi din auto. Politistii constanteni au ajuns in situatia ca, in cazul in care aceiasi hoti au savarsit fapte si in alte judete, sa-i trimita la Inspectoratele de Politie de acolo, unde magistratii nu se dovedesc atat de ingaduitori. Poate ca o parte din magistratii nostri ar trebui sa se gandeasca daca nu cumva noua, cetatenilor, ne sunt incalcate anumite drepturi prin lasarea in libertate a unor astfel de persoane. Legea ii protejeaza pe ei, dar pe noi cine ne protejeaza? Violatorii nu mai sunt arestati, hotii nu mai sunt arestati, talharii la fel. Politistii au ajuns in situatia de a nu mai face nici macar propunerea de arestare. "Nu ni-i aresteaza nimeni", este raspunsul pe care il primim de fiecare data.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii