Injunghiat la nunta tiganeasca
Injunghiat la nunta tiganeascaPotrivit anchetatorilor, scandalul a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 18.45, în Cobadin. După ce au băut şi au petrecut împreună, Raim Memet şi Ridvan Ismail, ambii de 28 de ani, au început să-şi împartă pumni şi picioare, din motive numai de ei ştiute. Când li s-a părut că pumnii şi picioarele nu pot face faţă nevoii lor de răzbunare, indivizii au trecut la „artileria grea". Ridvan Ismail a pus mâna pe un cuţit de pe masa nuntaşilor şi l-a înjunghiat în coaste pe adversarul său. În cele din urmă, ceilalţi invitaţi, îngroziţi de comportamentul şi furia celor doi, au chemat autorităţile. Ambii bărbaţi au fost transportaţi la spital, însă, probabil pentru mai multă siguranţă, Raim Memet a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în timp ce Ridvan Ismail a ajuns la Spitalul din Medgidia. Deşi avea o rană adâncă de cuţit în zona coastelor, Memet a refuzat să rămână internat. Deocamdată, niciunul dintre scandalagii nu a depus plângere. În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale de care vor avea nevoie bărbaţii pentru a-şi reveni, poliţiştii vor stabili încadrarea juridică a faptelor celor doi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp