Inselaciune de peste jumatate de miliard de lei
Inselaciune de peste jumatate de miliard de leiAdministratorul SC Lomar Trans Ovidiu a emis 11 file CEC fara acoperire
Societatile Monica SRL Constanta, SC Expres Diesel Pomp, SC Danio Group SRL Piatra Neamt, SC Aspis ROM SRL Bucuresti, sunt doar cateva dintre firmele pacalite de Elena Turcu * Administrator la SC Lomar Trans Ovidiu, un SRL care avea ca principal obiect de activitate comertul cu materiale de constructie si comertul cu produse alimentare, Elena Turcu si-a prejudiciat in mai putin de doi ani partenerii de afaceri cu peste jumatate de miliard
Campania "Nu mai dati tepe!" demarata de ZIUA de Constanta continua astazi cu prezentarea unui exemplu de afaceri ilicite bazate pe emiterea de file CEC fara a avea disponibil bancar. Administratorul unei societati comerciale din Ovidiu s-a aflat in atentia oamenilor legii timp de aproximativ trei ani, fiind urmarit penal pentru savarsirea infractiunilor de emitere de file CEC fara a avea disponibil in cont si fara a contine elementele esentiale. Elena Turcu a infiintat in urma cu ceva ani, impreuna cu un alt asociat, firma Lomar Trans Ovidiu. Societatea al carei administrator era femeia, avea ca principal obiect de activitate comertul cu amanuntul cu materiale de constructii si respectiv comertul cu produse alimentare, sediul declarat fiind in Ovidiu. Tot la adresa mentionata, sotul Elenei Turcu, Leonard Turcu, a infiintat in 1995, societatea Ela Style SRL Ovidiu. Incepand cu sfarsitul lunii aprilie 2003, societatea administrata de Elena Turcu a intrat in incidenta de plata si interdictie bancara ca urmare a eliberarii mai multor file CEC fara acoperire. Rand pe rand, victime ale afacerilor administrate de Elena Turcu au cazut noua societati comerciale din tara, in favoarea sau mai bine spus defavoarea carora au fost eliberate 11 file CEC fara acoperire, prejudiciul ajungand la mai mult de jumatate de miliard de lei. Elena Turcu a intrat in atentia oamenilor legii in urma unor sesizari primite de la banca ce ii intermedia afacerile. Prima dintre sesizarile bancii a fost formulata la sfarsitul lunii iulie 2003. Institutia reclama faptul ca, pe data de 22 iulie, ca, prin Casa de Compensatii a Transford SA a fost introdusa in banca o fila CEC, cu valoarea de zece milioane lei, in favoarea societatii Monica SRL Constanta. Anterior acestor sesizari, banca semnalase ca, la inceputul lunii mai, Lomar-ul a mai emis o alta fila, in favoarea aceleiasi societati, valoarea fiind in prima faza de 13,2 milioane de lei. Cele doua file au fost respinse la acea vreme pe motivul de lipsa de disponibil. In urma verificarilor demarate de oamenii legii privind modalitatea eliberarii filelor si a introducerii lor la plata, s-a constatat ca pe 28 aprilie 2002, pe 15 si 19 iulie 2002, Elena Turcu si sotul acesteia au cumparat de la SC Monica SRL, in numele societatii Ela Style si pe baza a trei facturi fiscale, ciment in valoare de 187 milioane. Plata marfii a fost efectuata in mai multe transe, pana la inceputul anului 2003, atunci cand Ela Style mai avea de achitat doar 23 de milioane. Cristian Marin, administratorul SC Monica si Elena Tulbure au incheiat de fapt o intelegere potrivit careia a primit de la acestia doua file CEC, in valoare de 13 si respectiv 10 milioane de lei. Ambele cecuri erau initial emise de SC Lomar Trans SRL catre SC Ela Style SRL si girate de catre aceasta din urma catre SC Monica SRL. La sfarsitul lunii aprilie, SC Lomar Trans SRL a intrat insa in interdictie bancara, urmare a introducerii la plata a unor file CEC fara acoperire. In mai 2003, filiala din Constanta a bancii care intermedia tranzactiile familiei Turcu a sesizat din nou Politia cu privire la faptul ca, pe 30 aprilie, a fost introdusa la plata de catre SC Lomar o alta fila CEC in valoare de peste 35 de milioane, de asta data catre SC Express Diesel Pomp SRL. Leonard Turcu apelase se pare la serviciile firmei prejudiciate in vederea efectuarii unor reparatii la injectoarele si pompa de injectie a unui TIR, proprietatea SRL-ului administrat de Turcu. La finalizarea lucrarilor, Diesel Pomp a intocmit devizul si factura in valoare de 105 milioane lei. In schimbul reparatiilor, Leonard Turcu a inmanat reprezentantului societatii trei file CEC, scadente la date succesive ulterioare. Dintre acestea, primele doua au fost onorate la plata, in schimb, diferenta de 35 de milioane nu a mai fost recuperata de administratorul firmei de reparatii, prejudiciul fiind in acest caz de peste 35 de milioane de lei. Folosindu-se de aceeasi tactica, o alta societate prejudiciata de familia Turcu a fost SC Danio Grup SRL, din Piatra Neamt, in favoarea careia afaceristii au emis o fila CEC in valoare de 100 de milioane de lei. La inceputul lunii martie 2003, Turcu l-a contactat pe administratorul SC Danio si i-a propus intermedierea vanzarii unei cantitati de cherestea aflata in Portul Constanta, marfa ce apartinea firmei din Piatra Neamt. Fiind de acord cu propunerea facuta, Dan Ionel Ghinet a intocmit la data de 25 martie avizul de insotire a marfii, urmand ca factura sa o elibereze dupa ce Turcu vindea cheresteaua si ii achita contravaloarea acesteia. Pentru a garanta plata cherestelei, Leonard Turcu i-a inmanat lui Ghinet o fila CEC semnata si stampilata pentru suma de o suta de milioane de lei. Vazand ca cei doi soti au uitat de plata cherestelei, Ghinet a mers la banca pentru a-si ridica banii, in schimbul filei CEC. Nu mare a fost surpriza de care a avut parte barbatul in momentul in care i s-a comunicat ca de fapt cecul este refuzat la plata din lipsa de disponibil. Lista victimelor familiei Turcu continua cu SC Aspis Rom SRL, din Bucuresti, firma in favoarea careia SC Lomar a emis o fila CEC in valoare de 175 de milioane de lei. In perioada martie - iunie 2003, firma din Bucuresti a livrat marfuri catre SC Lomar, in schimbul sumei de 175 de milioane de lei. Din totalul marfurilor, Elena Turcu a achitat doar o parte a acesteia, la data scadentei filei CEC emise contra valorii marfurilor, ramanand neachitata suma de 167 de milioane de lei. Cu toate ca stia ca Elena Turcu a parasit tara, administratorul firmei prejudiciate a continuat insa livrarea marfurilor, conform intelegerii avute. Mai mult, administratorul societatii bucurestene a fost contactat din strainatate de familia Turcu in vederea adresarii unei rugaminti, aceea de a nu depune plangere penala, asta cu promisiunea ca suma datorata va fi si achitata.Alte cinci SRL-uri, inselate in aceeasi manieraFolosindu-se de aceeasi metoda, Elena si Leonard Turcu au mai inselat alte cinci societati. SC Ronil Trade SRL Bucuresti a fost prejudiciata cu suma de noua milioane, bani ce ar fi trebuit sa-i primeasca pentru niste anvelope, achizitionate de Turcu in numele SC Lomar. Banii se pare insa ca au fost recuperati de administratorii firmei bucurestene de la socrii Elenei Turcu. La acestea se adauga alte patru file CEC emise de familia Turcu, fara acoperire, dar in favoarea SC Macos SA Bucuresti, prejudiciul fiind in acest caz de peste 60 de milioane de lei. Banii urmau a fi primiti de administratorii societatii in schimbul livrarii mai multor cantitati de ciment. In afara de aceasta tranzactie, Elena Turcu a mai achizitionat de la SC Mosor Alddi Prodimpex SRL Bucuresti mai multe cantitati de ciment, valoarea acestora ridicandu-se la aproximativ 200 de milioane. Alte doua societati au fost inselate de familia Turcu, prejudiciile fiind recuperate de la socrii Elenei Turcu, dupa plecarea acesteia din tara. Valoarea prejudiciilor a fost in cazul acestor doua societati de 16 milioane si respectiv 67 de milioane de lei. Din toate cele 11 file CEC, doar trei au fost achitate ulterior, sotii Turcu datorand aproape jumatate de miliard de lei in urma eliberarii cecurilor, fara a avea disponibil. Sotii Turcu au parasit tara la scurt timp dupa ce au fost instiintati de interdictia bancara.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp