Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:04 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectorul principal, Liviu Socoliuc si-a petrecut noaptea in arestul Politiei

ro

09 Aug, 2006 00:00 1275 Marime text

Ofiterii din cadrul DGA impreuna cu un procuror de la DNA Bucuresti si lucratori ai IJP au reusit sa-l prinda in flagrant in timp ce lua mita pe inspectorul principal Liviu Socoliuc din cadrul Departamentului de Investigare a Fraudelor al Politiei Port * El a fost prins pe terasa Beta dupa ce primise 1200 de euro in schimbul unui pasaport cu "probleme" pentru care intervenise sa fie "curatat" * Pasaportul apartinea unei femei care dupa ce s-a vazut cu el in mana, a refuzat sa-i mai dea politistului suma promisa * Pentru ca acesta insista sa-si primeasca banii, o ruda a posesoarei pasaportului s-a dus la IJP si a povestit cum stau lucrurile * Imediat au fost anuntate organele competente si s-a pus la cale flagrantul * In momentul de fata, Socoliuc se afla la Bucuresti unde a fost prezentat instantei de judecata cu propunere de arestare

Inspectorul principal Liviu Socoliuc, lucrator al Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Politiei Port a fost prins in flagrant de ofiteri din cadrul Directiei Generale Anticoruptie cand primea 1200 de euro pentru eliberarea unui pasaport. In urma unei sesizari primite de catre Inspectoratul Judetean de Politie Constanta a fost organizat flagrantul impreuna cu DGA si un procuror de la Departamentul National Anticoruptie din Bucuresti. In cursul zilei de luni, in jurul orelor 16.00, Liviu Socoliuc s-a intalnit la terasa Beta din centrul orasului cu doua persoane de la care a primit suma de bani solicitata. Dupa "si-a incasat dreptul" el a fost retinut pe baza de ordonanta pentru 24 de ore si dus la Bucuresti pentru a fi audiat. In cursul zilei de ieri, Socoliuc urma sa fie prezentat instantei de judecata cu propunere de arestare. Din primele cercetari a reiesit ca politistul intervenise pe langa colegii lui de la Botosani pentru o femeie care avea o interdictie pe pasaport. El a reusit sa-i schimbe acesteia actul, insa femeia nu a mai onorat intelegerea si a plecat din tara fara sa-si achite datoria catre politist. Prin intermediul unei cunostinte comune, Irina B., cea care a adus-o la politist pe femeia cu pasaportul cu "probleme", el a ajuns la o ruda a acesteia, Ioana V. Socoliuc i-a atras atentia ca ruda ei nu si-a platit datoria catre el si a rugat-o sa ia legatura cu ea si sa rezolve situatia. Cele doua au cazut de acord sa nu ii dea banii politistului si pentru a scapa de insistentele lui s-au hotarat ca Ioana V. sa se duca la IJP si sa prezinte situatia. Asa s-a ajuns la organizarea flagrantului. Ioana V. a sunat-o pe Irina B., persoana care intermediase "afacerea" si i-a spus sa vrea sa se intalneasca cu politistul sa ii dea banii pentru pasaport. Intalnirea a fost stabilita pentru ora 16.00, locul ales fiind terasa Beta. La locul si ora stabilita si-au facut aparitia toate cele trei persoane, ruda, politistul si intermediara. Socoliuc nu a prea avut timp sa se bucure de banii primiti, pentru ca a fost retinut imediat de ofiterii din cadrul DGA. Si intermediara Irina B. este cercetata in stare de libertate pentru trafic de influenta.Politia Transporturi, cuib "de cuci"Liviu Socoliuc a fost angajat din anul 1997 la IJP. De cativa ani buni el lucra in cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului si se pare ca avea calificative foarte bune. In urma cu doua luni, el a solicitat mutarea din cadrul IJP la Politia Transporturi. Fiind tot o structura a MAI, nu a fost nici o problema in a se realiza acest transfer. Interesant este ce a stat la baza deciziei lui Socoliuc de a se muta, avand in vedere ca leafa pe care o primea este aceeasi, deci motivul financiar este exclus din start. Ori a fost sfatuit sa se mute pentru ca existau suspiciuni in privinta activitatii lui, iar sefii IJP nu doreau ca "afacerile" lui sa afecteze imaginea institutiei, ori s-a mutat in Port sub aripa protectoare a sefului de aici, comisarul Remulus Lazaroaia. In ultima vreme, Politia Transporturi este locul unde isi gasesc locul "oile negre" din randul politistilor. Nu stim daca este vorba doar de management defectuos al celor responsabili sau se incearca formarea unei echipe de "profesionisti". Din cadrul aceluiasi Birou Economic al Politiei Port facea parte si subinspectorul Sorin Boldeanu, implicat in acest an in furt de combustibil de pe o nava a firmei Unicom. Sefii lui au considerat ca nu a gresit prea tare si chiar daca dosarul lui a ajuns la Parchet, Boldeanu a ramas in sistem si a fost adus chiar la sediul sectiei. Tot la Politia Transporturi si-a gasit loc si tot in luna mai, in cadrul Biroului de Cercetari Penale, inspectorul Marcel Stoian. Acesta a fost dat afara in 1997 din IJP pentru ca a fost prins in flagrant la Depozitul 4 Sud al Oil Terminal cu aproape 330 de litri de benzina. Ce au dat afara cei de la IJP de rau, au luat de bun cei de la Transporturi unde se pare ca astfel de "referinte" te ajuta. Biroul economic din cadrul Politiei Port devine usor, usor o piaza rea pentru politisti, cei de aici avand probleme grave cu legea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii