Instantele din Constanta, ocolite de magistratii stagiari
Instantele din Constanta, ocolite de magistratii stagiari
30 Oct, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1275
Marime text
Finalizarea constructiei la Palatul Justitiei, un vis
Vizavi de situatia instantelor care functioneaza la ICIL, deocamdata nu s-a gasit nici o solutie, desi au fost instiintate autoritatile locale care au obligatia sa se ocupe de acest aspect
La sediul Curtii de Apel Constanta a avut loc, ieri, o conferinta de presa cu tema "Reforma in justitie. Actualitate si perspective". La intalnire au participat presedintii instantelor de pe raza judetelor Constanta si Tulcea, presedinti de sectii, alti judecatori si reprezentanti mass-media. In cadrul intalnirii s-a pus accent pe noile legi care au intrat in vigoare la sfarsitul lunii trecute, respectiv legea privind statutul magistratilor, de organizare judiciara si cea privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum si unele modificari aduse prin Ordonante de Urgenta la unele legi. De asemenea, a fost adusa la cunostinta situatia posturilor de judecatori vacante la instantele din raza de competenta a Curtii de Apel. Astfel, in ceea ce priveste functiile de conducere libere la data de 1 noiembrie, presedintele Curtii de apel Constanta, judecator Anton Fuduli, a spus ca sunt libere patru astfel de locuri, respectiv, cel de presedinte al sectiei de maritim fluvial de la Tribunalul Constanta, presedinte la Judecatoria Harsova si doua de vicepresedinti la Judecatoriile Constanta si Medgidia. Judecatorul Fuduli a mai spus ca in momentul de fata magistratii stagiari nu se mai ingramadesc sa ocupe posturi de judecatori la Constanta cunoscut fiind faptul ca sunt instante grele, adica cu un volum mare de lucru. Si asta in conditiile in care in momentul de fata la Judecatoria Medgidia sunt libere 11 posturi de judecatori, la Judecatoria Constanta sunt vacante 13, iar la Judecatoria Tulcea sunt disponibile 10 posturi de judecatori. In ceea ce priveste constructia la noul sediu al Palatului de Justitie, presedintele Anton Fuduli a precizat ca a fost suplimentat bugetul cu inca aproximativ patru miliarde de lei. Per total pentru definitivarea acestei institutii ar mai fi nevoie de inca 80 de miliarde de lei. Vizavi de situatia instantelor care functioneaza la ICIL, reprezentantii institutiei au precizat ca inca nu s-a gasit nici o solutie pentru imbunatatirea conditiilor de munca de acolo, desi au fost instiintate autoritatile locale care au obligatia sa se ocupe de acest aspect.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii