Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:39 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Instruirea a 60 de manageri de spitale a ajuns la final (galerie foto)

ro

26 Feb, 2011 00:00 1655 Marime text
instruire_spitale.jpgProgramul de instruire pentru personalul de conducere din spitale a ajuns la final. Ieri, la Pavilionul Expoziţional, a avut loc evenimentul final din cadrul acestui proiect derulat de către Consiliul Judeţean Constanţa.

Cu această ocazie, celor 60 de cadre medicale din conducerea unităţilor spitaliceşti constănţene li s-a înmânat şi diploma de absolvire a celor cinci sesiuni de instruire.

Proiectul "Programe de instruire pentru personalul de conducere din spitale", derulat prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007 - 2013, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 2.1, Operaţiunea "Optimizarea structurilor pentru noile servicii descentralizate/ deconcentrate din cele trei sectoare prioritare" a avut o valoare totală fără TVA de 396.000 de lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă a fost de 336.175 de lei fără TVA.

Potrivit reprezentanţilor CJC, obiectivul general al proiectului a constat în îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor oferite de către cadrele medicale din judeţul Constanţa, cu accent pe procesul de descentralizare reflectat la nivelul furnizării de servicii. Proiectul şi-a propus ca, prin însuşirea de către managerii instituţiilor medicale a informaţiilor din cursurile de pregătire, să se realizeze o mai bună cooperare şi comunicare atât cu pacienţii, cu alţi furnizori de îngrijiri medicale, precum şi cu reprezentanţii comunităţii din care face parte pacientul.

Cursuri de achiziţii publice şi de audit intern

În acest program de instruire au fost implicate 30 de cadre medicale de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, şase din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu Mare, trei din cadrul Spitalului de Ftiziologie Agigea, şase de la Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală din Eforie Sud, două de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol, două de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Negru Vodă şi câte unul de la Şcoala Sanatorială Mangalia şi Şcoala Sanatorială "Deficienţi motor" Techirghiol. Cele cinci sesiuni de training au inclus cursuri de achiziţii publice, de management proiecte pentru promovarea sănătăţii, de politici publice de descentralizare în domeniul sănătăţii, de comunicare şi mediere între instituţiile spitaliceşti şi cursuri de management financiar şi audit intern.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii