Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Intervenţie de peste trei ore a pompierilor pentru stingerea unui incendiu la o casă! De la ce a pornit focul

ro

29 Oct, 2022 11:09 1122 Marime text
Imagine de la eveniment, foto: ISU Cluj Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău, a Punctului de Lucru Florești și a Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această noapte pentru stingerea flăcărilor care au cuprins acoperișul unei case și o copertină alipită de aceasta, situate pe strada Feser din localitatea Gilău.

Potrivit ISU Cluj, la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stins incendii și, preventiv, un echipaj SMURD, unde au găsit acoperișul, cu o suprafață de aproximativ 60mp, și copertina alipită de acesta, cuprinse în totalitate de flăcări și cu pericol de extindere la casa învecinată, aflată la o distanță mai mică de un metru față de aceastea.

Operațiunile pentru stingerea incendiului au durat mai bine de trei ore, fiind evitată propagarea mai departe de limitele în care a fost găsit.

O femeie, în vârstă de aproximativ 70 de ani, a fost consultată de către echipajul SMURD fără a fi transportată la spital., a mai transmis sursa citată. 

Cauza probabilă a incendiului a fost un coș pentru evacuarea fumului izolat necorespunzător față materiale combustibile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii