Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:48 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Intervenții ale pompierilor în a doua zi de Paște Tulcea. Un bloc a fost cuprins de flăcări și un ied a căzut într-o fântână

ro

03 May, 2021 17:38 1580 Marime text
  • Zi plină pentru pompierii tulceani, în a doua zi de Paște.

În această după-amiază, în jurul orei 15:05, pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină la un incendiu, anunţat prin intermediul numărului unic pentru  apeluri de urgență 112, produs la un imobil de locuinţe tip bloc din municipiul Tulcea.

Au intervenit de urgență trei echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.

Incendiul se manifesta în bucătăria unui apartament situat la etajul 2 cu degajare mare de fum. Până la sosirea forțelor de intervenție, proprietara locuinței s-a autoevacuat. Pompierii au lichidat prompt incendiul și au acționat pentru evacuarea fumului.

Echipajul SAJ Tulcea, prezent la fața locului, a acordat primul ajutor proprietarei, în vârstă de 68 ani, care prezenta un atac de panică, fără a se impune transportul acesteia la spital. În urma producerii evenimentului a fost afectată bucătăria imobilului.Cauza probabilă producerii incendiului este foc deschis în spații închise( o candelă sau lumânare a fost lăsată nesupravegheată).

Un alt eveniment unde salvatorii tulceni au intervenit este cel pentru salvarea unui ied căzut într-o fântână dezafectată, adâncă de aproximativ 15 metri.

În a doua zi de Paște, pompierii tulceni au avut parte de o operațiune de salvare mai puțin obișnuită.

Ei au intervenit în localitatea Vișina pentru salvarea unui ied căzut într-o fântână dezafectată, adâncă de aproximativ 15 metri.


Cu ajutorul echipamentelor specifice de salvare din medii ostile aflate în dotarea autospecialei, salvatorii au asamblat un dispozitiv care le-a permis să coboare în siguranţă în fântână, să recupereze iedul şi să-l aducă la suprafaţă.

Din fericire, iedul nu a suferit nicio vătămare și a fost încredințat stăpânului său. Pentru evitarea producerii unor astfel de cazuri, recomandăm cetățenilor supravegherea permanentă a animalelor proprii, informează ISU Delta Tulcea.



Sursa foto: ISU Delta Tulcea

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii