ÎPS Teodosie - „Eu nu sunt şofer" Cum s-a judecat Petrescu Macedon cu IPJ Suceava
ÎPS Teodosie - „Eu nu sunt şofer": Cum s-a judecat Petrescu Macedon cu IPJ Suceava


Tot coincidenţă sau nu, este de menţionat că mănăstirea ridicată de ÎPS Teodosie, Dorna Arini, se află în Vatra Dornei. Contactat telefonic şi întrebat dacă a dat în judecată Poliţia Suceava în legătură cu eventuale sancţiuni privind permisul de conducere, Arhiepiscopul Tomisului a replicat „Da' cum să mă întrebaţi pe mine? Eu nu sunt şofer". Totuşi, acesta nu a comentat nimic legat de procesul propriu-zis ce a fost câştigat în detrimentul Poliţiei Suceava. Aşa cum menţionam anterior, dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Vatra Dornei sub numărul 2348/334/2010, pe data de 18 noiembrie 2010, obiectul dosarului fiind o „plângere contravenţională". Părţi în proces erau Macedon Petrescu, în calitate de petent, şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, căruia îi revenea calitatea de intimat. După o amânare dispusă pentru ca Macedon Petrescu să ia cunoştinţă de întâmpinarea depusă la dosar de IPJ Suceava, judecătorii suceveni i-au dat dreptate lui Petrescu. Instanţa a decis să admită plângerea şi să anuleze procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 7635590 întocmit de IPJ Suceava la data de 3 noiembrie 2010. Decizia Judecătoriei Suceava este definitivă şi irevocabilă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp