Ipu, la un pas de judecata
Ipu, la un pas de judecata


În urmă cu două zile, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa le-au prezentat materialul de urmărire penală lui Ipu, dar şi celorlalte persoane care sunt cercetate alături de acesta. Potrivit anchetatorilor, Cristian Fălcuş, Dănuţ Constantin Lazăr şi Nicolae şi Mircea Slabu-Purcăreaţă sunt acuzaţi de vătămare corporală gravă, loviri sau alte violenţe, distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Potrivit anchetatorilor, pe 28 martie 2010, cei patru indivizi, împreună cu Daniel Draga şi Cătălin Draga, au pătruns în incinta restaurantului Sunshine din Năvodari, înarmaţi cu un pistol, o sabie şi bâte de lemn. Procurorii spun că cei patru nici n-au intrat bine că „s-au dedat la manifestări prin care s-a produs scandal public, apoi i-au agresat pe Terente Alexandru şi Sbarcea Ionuţ, provocându-le leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de circa opt zile, respectiv 90 - 100 de zile de îngrijiri medicale şi au provocat distrugeri ale unor bunuri, în valoare de aproximativ 15.000 de lei". Anchetatorii mai spun că suspecţii ar fi încercat să influenţeze victimele: „inculpaţii au încercat presiuni de natură fizică şi psihică asupra acestora pentru a-şi retrage plângerile, au încercat atacuri violente asupra persoanelor din anturajul acestora". În plus, anchetatorii au mai arătat că cei patru ar fi încercat, prin eventuale violenţe exercitate asupra prietenilor victimelor, să le determine pe acestea să-şi schimbe declaraţiile. Surse informate susţin că este doar o chestiune de timp până ce dosarul va ajunge în instanţă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp