Acuzaţi de trafic de migranţi Jamal Ahmad Kouja şi Ahmad Ahmad Kouja cer să fie puşi în libertate
Acuzaţi de trafic de migranţi: Jamal Ahmad Kouja şi Ahmad Ahmad Kouja cer să fie puşi în libertate
01 Sep, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2045
Marime text
Trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Jamal Ahmad Kouja şi Ahmad Ahmad Kouja, ambii cetăţeni sirieni, cu drept de şedere în România, s-au aflat, ieri, în atenţia judecătorilor din Curtea de Apel Constanţa. Şi asta pentru că cei doi au atacat cu contestaţie mandatele de arestare preventivă emise pe numele lor, zilele trecute, de Tribunalul Constanţa. Curtea de Apel Constanţa a amânat pronunţarea pentru azi. Jamal Ahmad Kouja şi Ahmad Ahmad Kouja sunt acuzaţi de trafic de migranţi, primul în calitate de autor, iar al doilea, în calitate de complice.
Conform procurorilor, „în noaptea de 23/24 august 2015, după ora 1.15, organele de poliţie de frontieră i-au depistat pe cei doi inculpaţi înlesnindu-le fraţilor lor, migranţii Ahmad Kouja Mahmud şi Ahmad Kouja Mohamad, tot cetăţeni sirieni, trecerea ilegală a frontierei bulgaro-română în zona oraşului Negru Vodă din judeţul Constanţa“. „Primul dintre inculpaţi a fost depistat în punctul de trecere a frontierei Negru Vodă, între Bulgaria şi România, având în autoturismul condus bunuri şi acte de identitate ale celor doi fraţi migranţi, după ce îi transportase cu autoturismul prin Bulgaria până la frontiera românească, iar al doilea inculpat a fost depistat pe raza oraşului Negru Vodă, în timp ce patrula cu alt autoturism în apropierea graniţei, după miezul nopţii (adică exact atunci când cei doi migranţi au fost observaţi prin sistemul camerelor cu termoviziune trecând ilegal pedestru peste frontiera terestră), aşteptând să îi preia pe fraţii săi migranţi şi să îi transporte cu autoturismul spre Bucureşti“, potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Amintim că, în timpul audierilor, unul dintre indivizii cercetaţi de procurori ar fi ameninţat: „Vom arunca România în aer şi o vom rade de pe faţa pământului, dacă vom considera necesar, pentru a ne răzbuna!“

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii