Jandarmi pentru linistea constantenilor
Jandarmi pentru linistea constantenilor
02 Jun, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
605
Marime text
Actionand in cadrul programelor stabilite de Ministerul de Interne in vederea cresterii eficientei actiunilor pentru asigurarea ordinii publice, jandarmii Batalionului 14 Mobil si ai Comandamentului Judetean Constanta au desfasurat, pe parcursul lunii mai, o serie de actiuni specifice. Astfel, acestia au indeplinit misiuni specifice in parcuri, locuri de agrement, pe langa scoli si alte institutii de invatamant, dar si in alte dispozitive. In cadrul actiunilor au fost folositi peste 140 de militari, cu o medie zilnica de 80 de jandarmi, in unele zile fiind scosi la misiuni peste doua sute de angajati ai celor doua unitati. Au fost aplicate mai mult de doua sute de sanctiuni contraventionale, insumand peste 260 de milioane de lei, fiind conduse la Politie, pentru continuarea cercetarilor, aproximativ o suta de persoane dintre cele carora li s-au intocmit procese-verbale de constatare a contraventiilor. Cele mai multe dintre misiunile jandarmilor constanteni desfasurate in perioada la care se face referire au avut rol de atentionare, indeosebi in ceea ce priveste descurajarea "gastilor de cartier" si prevenirea deteriorarii si furturilor din patrimoniul public.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii