Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:28 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jandarmii au fost retrasi de la paza conductelor

ro

29 Sep, 2004 00:00 948 Marime text

Din pricina datoriilor restante

Dupa o lunga perioada de timp in care Comandamentul Teritorial de Jandarmi Constanta a tot revendicat plata datoriilor restante din partea Conpet si Petrotrans, sumele pe care cele doua firme le datorau pentru paza magistralelor de transport de produs petrolier fiind astronomice, se pare ca inevitabilul s-a produs. Jandarmii au fost retrasi de la paza conductelor petroliere. Informatia nu este inca oficiala, dar se pare ca masura survine in urma propunerii pe care Comandamentul National al Jandarmeriei a inaintat-o, in data de 16 septembrie, Ministerului Administratiei si Internelor, in baza Legii nr.333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor. Actul normativ mentionat precizeaza, negru pe alb: "Serviciul de paza cu efective de jandarmi se efectueaza contra cost, pe baza tarifelor stabilite de Ministerul de Interne, potrivit legii". In continuare, acelasi text mentioneaza ca ridicarea pazei de la obiectivele asigurate cu efective de jandarmi se poate face in termen de 60 de zile de la atentionarea in scris a conducatorilor acestora, prin ordin al ministrului de Interne, la propunerea Comandamentului Jandarmeriei Romane. Atentionari care au fost facute in repetate randuri, ba chiar s-a recurs la recuperarea pe cale judecatoreasca a debitelor pe care societatile cauza le aveau catre Jandarmeria Romana. In final, se pare ca ministrul Marian Saniuta a recurs la masura extrema, respectiv ridicarea pazei de catre efectivele de jandarmi. Conditii in care, inevitabil, cele doua firme datornice se vor confrunta cu atacuri sporite asupra conductelor de transport de produs petrolier.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii